Sport

Luptătorii de la CNS Cetate Deva au încheiat anul cu un concurs internaţional

Juniorii IV de la secţia de lupte a clubului CNS Cetate Deva au participat în acest final de an la un puternic turneu internaţional, desfăşurat în localitatea Cernăuţi, din Ucraina. Chiar dacă nu au urcat pe podium, sportivii deveni au avut comportări onorabile, iar antrenorul Suraj Moravan a catalogat anul 2017 drept unul în creştere.

Concurs de nivel european
Denumit Turneul Internaţional „Sfântul Nicolae”, concursul din Ucraina a strâns la start peste 400 de sportivi, juniori II, III şi IV. Au fost prezente cluburi din Republica Moldova, precum CS Chişinău şi CS Nisporeni, lotul naţional al Republicii Moldova şi al Ucrainei, cluburi din Belarus şi cele mai importante cluburi de profil din Ucraina. CNS Cetate Deva s-a prezentat cu opt sportivi, toţi juniori IV, aceştia ocupând următoarele poziţii: Locul 7: Marius Scornea – categoria 38 de kilograme; Rareş Drăgan – categoria 66 de kilograme şi George Draia – categoria 32 de kilograme; Locul 9: Robert Panta – categoria 29 de kilograme; Locul 10: Cristian Bezercu – categoria 29 de kilograme; Laurenţiu Logojan – categoria 35 de kilograme şi Bogdan Buţurcă – categoria 45 de kilograme; Locul 12: Andrei Cojocaru – categoria 42 de kilograme. „A fost un concurs foarte puternic, de nivel european, la fiecare categorie fiind în jur de 30 de sportivi. Sunt mulţumit de elevii mei, este o experienţă reuşită pentru ei şi în viitor vom participa şi la alte competiţii de acest gen. Am stabilit relaţii de colaborare cu trei cluburi de lupte din Republica Moldova iar în viitor vor veni la Deva, vom merge şi noi la ei, pentru a participa la concursuri”, a spus Suraj Moravan.

„Anul 2017 este unul în creştere!”
Antrenorul devean consideră că anul 2017 a fost unul bun pentru secţia de lupte de la CNS Cetate Deva. „Am încheiat un an 2017 cu rezultate bune, în creştere faţă de anul precedent. Vreau să mulţumesc sportivilor, conducerii clubului pentru tot sprijinul acordat, în special domnului director, Adrian Liga”, a afirmat Moravan. Antrenorul devean va participa azi, la Caransebeş, la o premiere a celor mai buni sportivi şi antrenori din Banat, între cei premiaţi urmând să fie şi Denisa Fodor. Evenimentul este organizat de antrenorul Dumitru Toc, în memoria fostului mare antrenor de lupte, Ion Corneanu. (Ovidiu Mănăstire)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura