Sport

Luptătorii amatori se înfruntă la Cupa Cetate

Un eveniment deosebit din lumea sporturilor de contact va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni la Sala Sporturilor din Deva. Cupa Cetate la kickboxing va aduce în ring luptători amatori din România şi Republica Moldova, la competiţie fiind puse în joc şi şase centuri.

Contribuie la dezvoltarea sportului din judeţ
Evenimentul este organizat de clubul Gladyators Gym Deva, în colaborare cu Primăria Municipiului Deva şi Serviciul Public de Administrare Cetate Deva. La competiţia care va începe sâmbătă, de la ora 12.00, la Sala Sporturilor din Deva, vor participa în jur de 150 de sportivi amatori din România şi Republica Moldova, iar iubitorii sporturilor de contact vor asista la peste 70 de înfruntări. „Avem experienţa organizării a peste 20 de competiţii de acest gen în judeţul Hunedoara iar prin acest eveniment dorim să contribuim la dezvoltarea sportului în judeţul Hunedoara şi promovarea Cetăţii Deva. De asemenea, competiţia promovează sloganul „Luptă în ring, nu în stradă”, prin care încercăm să stopăm violenţa stradală. Vor fi mulţi sportivi, din România şi Republica Moldova, meciuri frumoase şi aşteptăm un număr cât mai mare de spectatori”, a spus Claudiu Florescu, antrenor la clubul Gladyators Gym Deva şi principalul organizator al competiţiei.

Şase centuri puse la bătaie
În cadrul Cupei Cetate se vor pune în joc şase centuri, trei la juniori, pentru categoriile 60, 65 şi 70 de kilograme şi trei la seniori, pentru categoriile 65, 70 şi 75 de kilograme. Vor avea loc şi lupte în stilul grappling, care se vor desfăşura în sistem piramidal. Biletul de intrare la acest eveniment va costa 5 lei de persoană. (Ovidiu Mănăstire)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura