Luptătoarea Denisa Fodor, pe primul loc într-un turneu de juniori

14 martie 2017 | Adauga un comentariu

Luptătoarea Denisa Fodor, legitimată la CNS Cetate Deva, a urcat pe prima treaptă a podiumului la un puternic turneu de juniori desfăşurat la Piteşti. Sportiva antrenată de Suraj Moravan a fost singura deveană care a obţinut o medalie, alţi doi luptători de la clubul din reşedinţa judeţului ratând podiumul în ultimul meci.

Şi-a demonstrat valoarea
La concursul de la Piteşti au participat peste 400 de sportivi de la cluburi din toată ţara, iar CNS Cetate Deva a deplasat şapte luptători. Cu rezultate excelente în acest început de an, Denisa Fodor şi-a demonstrat valoarea, urcând pe prima treaptă a podiumului la categoria 55 de kilograme, lupte feminine. În cadrul aceleiaşi categorii, colega de club a Denisei, Nicoleta Filipescu, a ocupat locul 5, pierzând meciul din finala pentru poziţia a treia. Tot pe locul 5 s-a clasat Ciprian Petresc, la categoria 94 de kilograme, lupte libere.

Rezultate mulţumitoare
Ceilalţi sportivi ai clubului devean au obţinut următoarele clasări: Gabriel Mustaţă – locul 7 la categoria 84 de kilograme; Iosif Şuller – locul 7 la categoria 84 de kilograme; Florin Filipescu – locul 10 la categoria 55 de kilograme şi Daniel Avram – locul 10 la categoria 66 de kilograme. Denisa Fodor, Nicoleta Filipescu, Ciprian Petresc, Gabriel Mustaţă şi Florin Filipescu sunt pregătiţi la CNS Cetate Deva de Suraj Moravan iar Iosif Şuller şi Daniel Avram sunt antrenaţi la clubul devean de Cosmin Văcăraşu. (Ovidiu Mănăstire)

Publicat in: Sport


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Liderul Ligii a V-a a început anul cu un eşec

Măgura Pui, campioana de toamnă în Liga a V-a, a suferit o înfrângere în prima etapă a returului, pierzând duelul...

Se încinge lupta pentru promovare în seria a IV-a din eşalonul trei

Înfrângerea liderului seriei a IV-a din Liga a III-a, Naţional Sebiş, la Reşiţa, precum şi victoriile lui CNS Cetate Deva...

Bulina neagră 14.03.2017

Nicolae Giurgiu, locuitor din Geoagiu

Închide