FlashPolitica si administratie

Lui Moloţ i-a fost îmblânzit arestul la domiciliu

 05 Molot Natalia Bumbac

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Hunedoara va putea să părăsească locuinţa în care se află arestat la domiciliu, pentru a merge la alte două proprietăţi pe care le deţine în judeţ. Mircea Moloţ (foto) o va putea primi şi pe fiica sa în vizită de patru ori pe lună, asta, după ce Tribunalul Alba i-a admis cererea de modificare a obligaţiilor impuse de efectuarea arestului la domiciliu.

Va putea merge în două localităţi
„Tribunalul Alba a admis în parte cererea formulată de inculpatul Moloţ Mircea de părăsire a domiciliului  şi de modificare a obligaţiilor impuse în cadrul măsurii arestului la domiciliu. Tribunalul Alba a acordat inculpatului M.M. permisiunea de a fi vizitat la domiciliu de fiica sa în fiecare zi de sâmbătă, între orele 11-20.00. Instanţa a acordat inculpatului M.M. permisiunea de a se deplasa în vederea asigurării mijloacelor de existenţă în localitatea M.M., în prima şi a treia zi de miercuri din lună, respectiv în S., în a doua şi a patra marţi din lună, între orele 08 – 17. 00. Hotărârea Tribunalului Alba nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore la comunicare”, se precizează în comunicatul Biroului de presă al Tribunalului Alba.
Precizăm că decizia Tribunalului Alba, prin care i-au fost modificate unele din obligaţiile arestului la domiciliu, a fost contestată de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia.
Potrivit unor surse, localităţile unde Mircea Moloţ  va putea merge în două zile de miercuri  şi două zile de marţi din lună sunt Merişorul de Munte şi Săcărâmb, unde acesta ar deţine ferme de animale şi proprietăţi imobiliare.

Acuzat de mai multe infracţiuni
Mircea Moloţ se află în a doua lună de arest la domiciliu, fiind cercetat de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat de fapte de corupţie. Potrivit anchetatorilor, Moloţ este acuzat de trafic de influenţă în formă continuată, folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei firme fără scop patrimonial. Preşedintele suspendat al CJ Hunedoara mai este învinuit de spălare de bani în forma instigării, conflict de interese şi deţinerea fără drept a unui document ce conţine informaţii secrete de stat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura