Lucrătorii de la Ambulanţă s-au ales cu promisiuni din partea guvernanţilor

11 octombrie 2017 | Adauga un comentariu

Membri ai Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa România (FNSAR) din toată ţara au participat la protestul de ieri din Capitală. Aceştia au pichetat ministerele Muncii şi Sănătăţii, nemulţumiţi de noua lege a salarizării unitare, de condiţiile de muncă şi criza de personal cu care se confruntă de mai mulţi ani. Printre protestatari s-au aflat şi 25 de angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Hunedoara.
Liderii sindicali ai protestatarilor au fost invitaţi la discuţii la ambele ministere, întâlnirile încheindu-se cu promisiuni verbale. „Ne-au spus că nu vom pierde nimic la salarii începând cu 2018. Totodată, ni s-a spus că vor fi achiziţionate noi ambulanţe, cel mai probabil anul viitor. Nu a fost parafat nici un act în urma discuţiilor. Urmează să hotărâm dacă vom continua sau nu acţiunile de protest”, ne-a declarat Petrişor Ciuică, preşedintele filialei judeţene a FNSAR.
În cursul zilei de ieri, Ministerul Sănătăţii a emis un comunicat ca urmare a întâlnirii pe care ministrul Florian Bodog a avut-o cu reprezentanţii FNSAR. Bodog le-a dat asigurări manifestanţilor că salariile din sistemul de sănătate nu vor scădea şi a vorbit despre achiziţia de noi ambulanţe. „Vreau să vă anunţ că nu vor exista scăderi salariale în sistem. Vă anunţ că, astăzi (n. r. 11 octombrie), pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern se află actul normativ ce prevede achiziţia de ambulanţe, care se va realiza sub autoritatea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Pentru mine, ca ministru al Sănătăţii, cel mai important este ca pacientul să fie bine tratat, iar pentru asta, dumneavoastră trebuie să aveţi condiţii optime de desfăşurare a activităţii şi salarii corespunzătoare”, a declarat ministrul Sănătăţii. (N. Bumbac)

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Arme şi trofee de vânătoare ridicate de la doi braconieri

Doi bărbaţi din comuna Bulzeştii de Sus au ajuns pe mâna poliţiştilor, după ce în locuinţa unuia dintre ei au...

Femeia care şi-a lăsat copiii să ardă de vii a fost încarcerată

Femeia care şi-a lăsat cei trei copii să ardă de vii în casă a ajuns în spatele gratiilor, în urma...

Traficanţi ridicaţi cu tot cu „fabrica” de droguri din Petroşani

Poliţiştii hunedoreni de la Combaterea Criminalităţii Organizate au descins ieri în Valea Jiului la o grupare infracţională, suspectată că fabrica...

Închide