Fara bascalie

Lucrare şi inaugurare

Festivităţile de tăiere a panglicilor au doza lor de manipulare. Nu toate, doar cele moştenite de la un regim politic la altul, pe de o parte, şi cele care se întind pe mai mulţi ani, pe de altă parte. Voi explica şi mă veţi înţelege.
Zilele trecute, Emil Boc tăia o panglică pe la centura de ocolire a Sibiului. Idee nu aveţi cât mă bucur. Sper să prind în viaţa asta şi centura Devei, poate şi bucata de autostradă dintre Deva şi Arad, şi tot aşa. Am să vă relatez o întâmplare nostimă, petrecută cu ceva timp în urmă, relevantă pentru subiectul editorialului de faţă.
În 1996, prefect de Alba a devenit Ananie Gârbovean, din partea PNŢCD. El i-a urmat în funcţie prefectului PSD, Ioan Rus. Pe vremea prefectului Rus, începuseră lucrările la centura de ocolire a Albei Iulia, probabil ştiţi care, cea care permite evitarea oraşului, atunci când te duci spre Cluj.
Ei bine, inaugurarea şoselei de centură s-a făcut cu destul de mult fast de către prefectul Gârbovean, deşi grosul lucrărilor fusese efectuat pe vremea prefectului Rus. Cum s-ar spune, nu-i pentru cine se potriveşte, ci pentru cine se nimereşte. Desigur că frustrarea o fi fost mare, nedreptatea pe măsură, dar asta a fost situaţia. Şi să nu mi se spună că fair-play-ul politic românesc merge până acolo, încât să fie recunoscute meritele tuturor celor care într-un fel sau altul, au contribuit la reuşita vreunui proiect.
Exact aşa s-au petrecut lucrurile şi cu centura Sibiului. Proiectarea, ba chiar şi execuţia, au început cu mult timp în urmă, pe vremea când Emil Boc era doar un parlamentar foarte vocal şi nici nu visa că va ajunge prim-ministru. Era premier Adrian Năstase, a venit Tăriceanu, abia apoi Boc, în multiplele sale variante. Dar laurii i-a cules Boc, care a zis că în vremea lui s-au dat în folosinţă peste 100 de kilometri de autostrăzi în bucăţele sau centuri ocolitoare în regim de autostradă. Evident, că noi ştim câte ceva despre ritmul de lucru în ţărişoară şi nu credem că în doi ani, totul a început şi s-a şi terminat, dar de…! dacă aşa funcţionează, putem să mai zicem ceva? Tot Boc a inaugurat acum un an şi centura Ploieştiului. Ani de zile, am umblat prin gropi şi am întâlnit restricţii de circulaţie, aşa că e clar cam când a început totul.
Bine că există, veţi spune, ce mai contează cine a inaugurat-o… Şi parţial, aveţi dreptate. E doar o chestie de minimă decenţă şi de renunţarea la stilul de a fi prostiţi, toţi, la grămadă…

4 comentarii la „Lucrare şi inaugurare

  • Asa e de cand lumea. Calul alearga, calaretul ajunge!
    🙂

  • Observatia dumneavoastra este pertinenta, dar aceasta este urmare a alternantei politice care caracterizeaza democratia. Stiu ca veti avea tendinta de a sari imediat la mine pentru a ma combate, dar nu e nevoie, pentru ca tot eu voi argumenta mai departe una din neajunsurile partidelor si politicienilor nostrii. Si anume acela ca in problema realizarilor ce privesc obstea, judetul sau tara , nu exista unitate de vederi si coeziune. Fiecare ar vrea sa -si asume si sa culeaga personal laurii victoriei, de parca ceea ce s-a realizat nu este destinat noua ci dusmanilor.
    Stefan cel Mare a construit peste 40 de manastiri, daca se apuca de construit tot atitea catedrale erau neterminate probabil si in zilele noastre, chiar daca a avut la dispozitie ca timp, peste 10 legislaturi de ale alesilor nostri………

  • …nu sar sa va combat, ca sunt, asa cum ati spus, argumente pertinente. Iar observatiile logice si de bun-simt.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura