FlashPolitica si administratie

Lovitură de teatru la Primăria Deva. Viceprimarul Răzvan Mareş va fi schimbat din funcţie!

Sorina Popa

      Lovitură de teatru la Primăria Deva! După dezvăluirile primarului municipiului, Florin Oancea, cum că vor fi verificate toate serviciile din instituţie şi vor fi traşi la răspundere cei care au greşit, ieri pe ordinea de zi a şedinţei CL Deva de miercuri, 17 ianuarie a apărut proiectul de hotărâre privind schimbarea din funcţie a viceprimarului PSRO Răzvan Mareş.

     Propunerea de schimbare a viceprimarului Mareş din funcţie aparţine primarului Florin Oancea. Aşadar, a început Jihadul în Primăria Deva, putem spune! Dar de ce a venit primarul cu o asemenea propunere?

     În 2016, când postul de edil şef a fost câştigat de Mircia Muntean, el i-a delegat aproape toate atribuţiile sale viceprimarului Răzvan Mareş. Astfel, acesta a coordonat toate direcţiile, dar şi Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală (SPIGM). Aici, recent, a fost făcută o verificare de către Corpul de Control al primarului Devei. Raportul a fost făcut public ieri şi va fi prezentat aleşilor locali în şedinţa de miercuri, 17 ianuarie. Şi pentru că Răzvan Mareş a coordonat SPIGM, iar raportul a scos la iveală mai multe nereguli, primarul Florin Oancea a propus schimbarea din funcţie a viceprimarului PSRO.

      Răzvan Mareş nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima opinia despre situaţia creată. Florin Oancea a anunţat că va face curăţenie în primărie. Controalele au început cu SPIGM, urmează Serviciul Cetate şi Aqualand. Potrivit Legii nr.215 din 2001, viceprimarul poate fi schimbat din funcţie cu votul a două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie.

3 comentarii la „Lovitură de teatru la Primăria Deva. Viceprimarul Răzvan Mareş va fi schimbat din funcţie!

  • Atentie mare la adevaratul satrap din primarie : Laura Sarbu !!! In ultimele zile comploteaza pe la Scala cu tot felul de dubiosi si cu aliati de conjunctura ca betzitul de Dutu Mos .

  • Asa este, Laura trage de mult sforile….Deva e pe maini bune ! Specialisti gramada !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura