ActualitateFlash

Lotul 2 al autostrăzii Deva-Lugoj nu va fi încă deschis

Sorina Popa

Lotul 2 al autostrăzii Deva-Lugoj nu va fi dat în folosinţă la sfârşitul acestei luni, şi nici nu se ştie când se va întâmpla acest lucru. Aşa a declarat, într-o conferinţă de presă, la Timişoara, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. Ministrul s-a arătat extrem de supărat, considerând că a fost minţit de şefii de proiect. Lotul 2 al autostrăzii se întinde între localităţile Traian Vuia şi Margina.

„M-au dezinformat total”
“Am efectuat o vizită de inspecţie, am vrut să mă asigur care este stadiul lucrărilor pe acest tronson de autostradă. Premierul mi-a cerut să deblochez situaţia în ceea ce priveşte lotul 2. Am convocat la sediul ministerului toţi factorii implicaţi în acest proiect şi am cerut să mi se explice care sunt problemele. Mi-au spus că nu sunt absolut nici un fel de probleme, doar cele birocratice, şi că recepţia se putea face. Din păcate, am constatat că aceşti membri care au participat la proiect m-au dezinformat total. Acesta este motivul pentru care am venit astăzi (n.r.- vineri) la faţa locului să văd care este situaţia actuală. Bineînţeles că vor suporta consecinţele”, a declarat ministrul Transporturilor.
Răzvan Cuc a mai precizat că, săptămâna trecută, Comisia de Recepţie a fost prezentă pe Lotul 2, timp de mai multe zile, pentru verificări, informându-l pe ministru că tronsonul de 15 kilometri poate fi deschis.
“Eu am zis să fiu prevăzător şi să mai aştept un pic. Este de neacceptat. Nu va continua aşa lucrul în CNAIR, sub nici o formă. Cine nu-şi doreşte să se schimbe, este liber să plece. Cel mai mult m-a mirat graba nejustificată de deschidere a acestui sector de autostradă în decembrie, fără a lua în calcul câteva măsuri care sunt vitale. Noi într-o lună am finalizat auditul de siguranţă rutieră, necesar la deschiderea tronsonului, sunt montaţi senzori să vedem dacă sunt anumite mişcări ale terasamentului. Mai mult, am mărit perioada de garanţie pentru acest tronson de la patru la opt ani, ţinând cont că lucrările au fost realizate de un antreprenor care a mai avut probleme şi pe un alt tronson de autostradă”, a afirmat Răzvan Cuc.

Restul lucrărilor să se facă sub trafic
Ministrul Transporturilor a mai precizat că a fost solicitat un punct de vedere suplimentar de la un expert independent.
“Lucrările care mai sunt de executat, porţiunea de 3.200 de metri de şanţuri şi restul, pot fi făcute şi sub trafic, dar acest lucru va fi analizat de comisie în perioada imediat următoare. Urmează ca expertul să transmită punctul de vedere. Eu am venit la faţa locului pentru că şefii de proiect m-au minţit. Eu am estimat că autostrada ar putea fi deschisă, iar restul lucrărilor să se facă sub trafic”, a conchis ministrul Transporturilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura