Sport

Liderul Ligii a IV-a nu a avut milă de „lanterna roşie”

Ovidiu Mănăstire

Inter Petrila, gruparea ce conduce ierarhia în cel mai important eşalon fotbalistic hunedorean, a realizat scorul campionatului, învingând pe teren propriu cu 13-1 pe Minerul Uricani, ultima clasată. Trupa lui Aurel Moldovan este tot mai aproape de câştigarea titlului judeţean, păstrându-şi avansul de cinci puncte în faţa campioanei en-titre, Hercules Lupeni, cu cinci runde înainte de finalul sezonului.

Victorii categorice pentru trupele de pe podium
Liderul nu a avut milă de „lanterna roşie” a campionatului, Minerul Uricani, o trupă formată în mare majoritate din jucători foarte tineri, Petrila marcând nu mai puţin de 13 goluri, un record al acestui sezon. Categoric s-a impus şi Hercules Lupeni, campioana en-titre, în faţa Jiului Petroşani iar Retezatul Haţeg şi-a consolidat poziţia de pe podium după succesul cu Universitatea Petroşani.

Şoimul în cădere, Hunedoara în urcare
Şoimul Băiţa este în „cădere liberă” după al doilea eşec din acest retur, gruparea antrenată de Ioan Pisoiu fiind învinsă la limită în fieful Aurului Brad. Şoimul a pierdut locul 4 în favoarea celor de la CS Hunedoara, care au trecut în deplasare de Aurul Certej. Un succes clar a obţinut şi Victoria Călan, în faţa celor de la Metalul Crişcior.

Liga a IV-a, etapa a XVII-a
Inter Petrila – Minerul Uricani 13-1
Hercules Lupeni – Jiul Petroşani 4-0
Retezatul Haţeg – Universitatea Petroşani 3-0
Aurul Brad – Şoimul Băiţa 3-2
Aurul Certej – CS Hunedoara 0-1
Victoria Călan – Metalul Crişcior 4-0

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura