FlashPolitica si administratie

Liderii judeţeni ai ACL susţin că sunt asaltaţi de aleşi locali, care vor să sară în barca lor. Vrabia mălai visează şi Moloţ consilieri noi

05 gligor  molot 0031Sorina Popa

Liderii PNL şi PDL din judeţ au declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că imediat ce s-a aprobat Ordonanţa de Urgenţă privind traseismul aleşilor locali, au primit cereri pentru intrarea în ACL.
„Avem deja cereri de la consilieri din comune, până la consiliul judeţean, să intre în ACL. Vom vedea pe cine vom primi printre noi şi pe cine nu. Deşi de la centru există recomandarea să nu primim pe nimeni. Nu ne afectează această ordonanţă de urgenţă în ceea ce priveşte primarii noştri. S-ar putea ca ordonanţa respectivă să fie o lovitură de bumerang pentru PSD”, a declarat Mircea Moloţ (foto în dreapta).
La rândul său, Dorin Gligor (foto în stânga), copreşedinte al ACL Hunedoara, a declarat că „nu vom face demersuri pentru a sprijini traseismul politic. Dar nici nu vom sta ascunşi în această perioadă. Ordonanţa respectivă este abuzivă şi inacceptabilă”.
Ieri, cele două organizaţii judeţene, ale PNL şi PDL, au avut şedinţe ale birourilor permanente, pentru a-şi alinia conducerile. De acum şi până în 2017, când se va înfiinţa noul PNL, cele două organizaţii judeţene ale liberalilor şi liberal-democraţilor vor funcţiona cu un birou comun, sub sigla ACL. De asemenea, pentru că PDL Hunedoara are funcţii de prim-vicepreşedinţi, liberalii au înfiinţat şi ei astfel de posturi în cadrul organizaţiei lor, desemnându-şi oamenii pe ele. Astfel, doi dintre vicepreşedinţii organizaţiei judeţene a PNL, Tiberiu Balint şi Adrian Iovănesc, au devenit prim-vicepreşedinţi. S-a ajuns astfel la paritate în ceea ce priveşte funcţiile din cele două organizaţii judeţene, reunite sub sigla ACL. Ambele au acum un număr egal de prim-vicepreşedinţi, vicepreşedinţi, secretari şi membri în birourile permanente ale organizaţiilor judeţene.

One thought on “Liderii judeţeni ai ACL susţin că sunt asaltaţi de aleşi locali, care vor să sară în barca lor. Vrabia mălai visează şi Moloţ consilieri noi

  • Vom vedea in luna octombrie cine merge la liberali ,Molot se face ca uita de procesul cu ANI si ca isi va pierde scaunul ,toamna se numara boboci.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura