FlashPolitica si administratie

Liberalii ies în stradă împotriva guvernării PSD

Sorina Popa

Liberalii hunedoreni îi aşteaptă pe toţi cei nemulţumiţi de Guvernul Tudose, astăzi, în faţa sediului Prefecturii, din Deva, începând cu ora 18. Asta, pentru că liberalii hunedoreni vor protesta în acest fel faţă de măsurile executivului condus de Mihai Tudose.

Se citeşte sinteza Moţiunii
„PNL va picheta în toată ţara sediile prefecturilor. Solicităm parlamentarilor Puterii să voteze alături de PNL Moţiunea împotriva Guvernului Tudose, dacă sunt responsabili de viitorul României. În acelaşi timp, îi chemăm pe cetăţenii care nu sunt de acord cu măsurile adoptate de Guvernul Tudose să ni se alăture în acest demers. La ora 17, liberalii se strâng în faţa sediilor judeţene ale partidului, iar de acolo vor merge către prefecturi. La ora 18, în faţa prefecturilor va fi citită sinteza Moţiunii de cenzură. Obiectivul nostru este de a conştientiza pe toţi parlamentarii, în special pe cei ai Puterii, să voteze împoriva Guvernului Tudose, pentru a scoate ţara din acest dezastru”, a declarat deputatul PNL de Hunedoara, Lucian Heiuş (foto).

„În sprijinul celor minţiţi”
Astăzi, 20 noiembrie 2017, în plenul Parlamentului României, va fi citită moţiunea de cenzură depusă de către Partidul Naţional Liberal împotriva guvernului PSD-ALDE . Moţiunea „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă“ a fost semnată de 148 de parlamentari din PNL, USR şi PMP, precum şi de trei independenţi.
„Este o guvernare falimentară. Face rău ţării şi trebuie să plece acasă“, a declarat Raluca Turcan, liderul deputaţilor PNL, după depunerea moţiunii de cenzură. „Această moţiune de cenzură vine în sprijinul celor loviţi şi minţiţi de guvernarea Dragnea – Tudose. Niciodată după anul 1989, o guvernare nu a ridicat împotriva ei atâtea categorii de români, funcţionari publici, angajaţi la stat, angajaţi în sectorul privat, pensionari, oameni de afaceri, ONG-uri, societate civilă. A fost un balon de săpun care s-a spart şi victimele au fost toţi cetăţenii României. Un program de guvernare care promitea majorări salariale a dus din nefericire la scăderi de salarii şi în cel mai fericit caz, mici majorări”, a mai spus Turcan.

7 comentarii la „Liberalii ies în stradă împotriva guvernării PSD

  • Nu fiti penibili!nu asa se face politică în democrație!
    Construiti un program de guvernare alternativ și faceti l cunoscut.spuneti ce ati face în locul PSD la fiecare măsură a acestui partid.
    Asa e greu,dar e corect și oamenii vor aprecia!

  • La minciunile și aventurismul economic al PSD trebuie răspuns asa cum zice om simplu.
    Fiti Onești și echilibrati și ve-ti câștiga!

  • Alina habar nu ai pe ce lume traiesti, psd ul e singurul partid care a facut ceva si pentru prostime prin cresterea salariilor
    tineretul asta sinteti toti o masa de manevra inculta.

  • Ai dreptate Alina, penelistii nu prea sunt…onesti. Sunt pesedistii. Nu stiu unde ai invatat sa scrii in limba romana daca tu scrii astfel „ve-ti”, in loc de „veti”. Cred ca la scoala cu frecventa redusa, comasatii, care la Ilia au frecventat liceul un an scolar pentru patru ani scolari.

  • Deci PSD „rău” -PNL „bun” ?!!
    În afara instigarii maselor pentru a ieși în stradă, PNL nu vine cu nici o soluție alternativă.
    Alternativă este sa lăsăm PNL-ul sa lingă pe ciolan, atunci nimeni nu va fi îndemnat să iasă în stradă fără să înțeleagă motivul.
    Dacă PSD „rău” – PNL „bun” atunci PNL va avea peste 50% din voturi la următoarele alegeri si va avea ocazia sa demonstreze înalta lor pregatire si devoțiune față de țară.
    Credeți asta?

  • Negrul a devenit bacovian.
    Gasca ce a confiscat PSD ul este un fiasco.
    S-a ajuns pana acolo ca orice „om simplu” vede asta.
    Fara pasiuni viscerale schizoide, orice „om simplu” poate vedea dezechilibrul provocat de masurile si comunicarile venite dinspre guvern.
    Orice om simplu poate vedea ca de la alegeri, gasca de penali se ocupa doar de condamnati, fara nici macar o masura pentru victime sau pentru siguranta oamenilor normali.
    Spun ca negrul a devenit bacovian sau cioranian, pentru ca nu rasare nici un lastar in afara PSD.
    Exista bineanteles oricand varianta tranzitorie tehnocrata, dar aceasta nu convine nici unui politician.
    Trebuie oprite masurile aberante ascunse in „reforma justitiei”.
    Trebuie oprita „idiotenia” cu asazisa trecere a contributiilor la angajat. Aceasta este o incercare comunistoida se a forta patronatele sa mareasca cheltuielile cu munca vie, pentru a se lauda politicul cu „marea realizare”.
    Spun acest lucru, pentru ca nu am vazut nici un fel de studiu pentru o asemenea masura. Ori Codul Fiscal nu-i loterie. Trebuie oprite experimentele pe un popor sarac si foarte putin educat politico-economic. Un popor imbatranit.
    Nu ar trebui sa iesim in strada, daca Dragnea ar recunoaste acuzatiile OLAF, printr-o demisie de onoare. Pacat de elitele de stanga, care trebuie sa suporte mizeriile unor analfabeti cu diploma (stimata doamna Turcitu), dar si cu „fonctii”.
    Trebuie totusi sa fie oprite masurile dezastruoase pentru imaginea Romaniei si pentru mentinuta pozitia geopolitica actuala a Romaniei. Ma tem ca asta se obtine in conditiile actuale, doar prin miscari de strada. Nu asumate de PNL, nu neaparat asumate de politic.
    Orice partid, bineanteles si PNL, trebuie sa prezinte o alternativa. Chiar si PSD trebuie sa aiba o alternativa. Asa e normal. Prostiile „monolitice” nu au facut decat tampenii in orice fel de societate. E plin cimitirul istoriei de „zmei pe cai albi”. Am mai avut dictatori mustaciosi si-n Romania si-n Germania si-n mama Rusie. Nu-i face rau nici PSD ului putina democratie (rog simpatizantii sinceri, onesti si echilibrati sa nu fie obtuzi).
    PNL, trebuie reformat. PNL trebuie in primul rand sa redevina PNL. PNL nu a excelat nici o data prin revolte, ci prin idei. Care deocamdata nu se vad. PNL trebuie sa-si mascheze fata schimonosita de ridurile si cicatricile PDL iste.
    Ideile „omului simplu” sunt si simple si corecte si de bun simt.
    Revolutiile fiscale, revolutiile impotriva justitiei, revolutiile din strada , raman revolutii. Astep revolutii in gandire. In gandirea PSD, in gandirea PNL, in gandirea noastra, a intregii societati.
    Dumnezeu sa ne lumineze pe toti. Ca se pare ca vin vremuri grele.
    (Scuzati eventualele accente verbale negative si greseli gramaticale)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura