Leu acasă, titirez inutil printre străini

Că politica presupune o anume ştiinţă a comunicării, asezonată cu manipulare şi demagogie, e valabil în toată lumea. Ceea ce diferă sunt dozele. În România ultimului an, dozele de demagogie au fost precum ketamina – au dat dependenţă. Altfel, nu-mi explic cum de politicieni zişi experimentaţi, în faţa cărora diverşi îşi scot pălăria, folosind epitete ca „animal politic” în sens laudativ, practică o demagogie deranjantă, evidentă, demonstrabilă, continuând să creadă că se adresează „românilor”. Astfel, preşedintele Băsescu ne spune că iresponsabili au fost cei care au mărit pensiile şi salariile, respectiv PNL şi PSD, omiţând că în campania de anul trecut îşi făceau un titlu de glorie exact cu aceste măriri de pensii şi salarii! Dacă asta e demagogie, restul e doar cinism – respectiv îndemnul la muncă într-o ţară în care cuvântul de ordine este concedierea! În registrul extern, România este evident ocolită de lideri politici importanţi, într-o perioadă în care vizitele acestora ar putea fi interpretate drept semnale de încredere, de care am avea atât de multă nevoie. Nu mă încălzesc cu nimic taifasurile cu preşedintele sirian Assad, dar mă întristează tratamentul aplicat unui preşedinte român, care încearcă penibil să-şi găsească loc între liderii europeni. Se vede bine că-i lipseşte mediul de acasă, unde se poate comporta cum îi vine lui – „românii” înghit şi asta!
Lipsa de cultură politică şi reaua-intenţie duc la o confuzie de proporţii – aceea a talentului politic cu populismul.
Pe de altă parte, în presă sunt confundate, deliberat sau intenţionat, două noţiuni: obiectivismul cu imparţialitatea. A fi imparţial este una – echivalează cu a da o şansă fiecăruia, a prezenta realitatea dintr-o dublă sau triplă perspectivă – conform principiului juridic „audiatur et altera pars” – ascultă-l şi pe celălalt. Obiectivitatea este însă capacitatea de judecată lucidă. Poţi fi imparţial între rău şi bine, dar asta nu înseamnă deloc că eşti şi obiectiv. Pot să le dau spaţiu în pagină sau pe ecran şi lui Băsescu, şi lui Antonescu, şi lui Ponta, şi lui Vadim, pot să prezint ştirile incluzând poziţiile fiecăruia, dar a echivala pe criterii de „obiectivitate” demagogia, impostura şi veleitarismul cu consecvenţa, profesionalismul şi decenţa mi se pare de-a dreptul nociv. Pot accepta că din considerente politicianiste şi de oportunism este susţinut un punct de vedere fals, dar să nu mi se spună că din considerente legate de obiectivitate! Voi exagera în scop didactic – a prezenta poziţiile fasciştilor şi anti-fasciştilor se numeşte imparţialitate. A fi însă obiectiv, afirmând că toţi vor binele, reprezintă nu obiectivitate, ci doar lipsă de discernământ, mascată sub teama de a exprima un punct de vedere propriu şi potenţial corect, chiar dacă partizan. Iar în încheiere, dacă tot studiez eu arhive cu Brunea-Fox, iată ce spunea el în 1922 (!), pe când se pregăteau alegerile pentru Parlamentul ce urma să dea României moderna Constituţie din 1923: „Cerem numai guvernului să ia toate măsurile ca presa să nu fie stingherită în apariţia ei tocmai în toiul campaniei electorale. Ar fi nemaipomenit ca alegerile pentru Constituantă să şi le facă guvernul la adăpost de singurul control efectiv din această ţară, acela al presei”. Vă rog, reţineţi: singurul control efectiv…