Comunitate

Lemnul, preţios pentru comunitatea din Lelese

Magdalena Şerban

Primarul din Lelese, Ciprian Achim (foto), trage un semnal de alarmă referitor la cota de lemn de foc impusă pentru populaţie. Crede că legea e strâmbă şi condamnă la sărăcie oamenii de la munte şi la imposibilitatea de a supravieţui, mai cu seamă iernile.

„E o foarte mare problemă cu lemnul de foc. Pe vremuri, când s-au dat pădurile comunale, aşa cum atestă şi procesele verbale, s-a făcut pentru necesarul populaţiei. Aici intră atât lemnul de foc, cât şi cel de lucru. Acum nu reuşim să le dăm oamenilor nici lemn de foc, ca să se poată încălzi, iernile. În schimb, camioanele încărcate cu tone de lemn trec unul după altul, fără probleme cu legea. Am făcut un calcul şi cantitatea transportată într-o singură zi de pe raza noastră administrativ-teritorială de către aceste camioane ar ajunge la toată comuna pentru un întreg sezon rece. Avem peste o mie de hectare de pădure comunală. Acum, lumea cumpără lemn la preţul pieţei, noi nemaiputând să-l furnizăm din pădurea comunală, la un tarif mai mic, cum era în alţi ani. Potrivit legii, oamenii sunt lăsaţi să-şi taie din pădure un metru cub pentru un hectar deţinut. Cui să-i ajungă o căruţă de lemne, în condiţiile în care trebuie să se încălzească, să gătească şi să se spele. Întreaga familie, nu doar unul. Au centrală pe lemne sau sobe. Nu există gaz, curentul e usturător de scump, aşa că nu avem alternative. E musai să fie revizuită legea pentru satele de munte. Nu e nimeni nebun să-şi taie toată pădurea într-un singur an. Pentru o comună care se situează la marginea unui oraş, legea nu e grea. La fel e şi pentru orăşeni. Celor fără venituri li se compensează căldura, gazul, dar la ţară nimic nu e gratis. Noi trebuie să tot plătim, dar de unde atâţia bani. Şi aşa avem gunoi şi apă de plătit ”, a afirmat, revoltat, Ciprian Achim. Primarul mai crede că nimeni nu trebuie să se mai mire când constată că din ce în ce mai multe persoane pleacă de la sat la oraş, traiul la munte devenind costisitor. Utilităţile la suprapreţ au ajuns un lux imposibil de întreţinut.

One thought on “Lemnul, preţios pentru comunitatea din Lelese

  • Ma promare, ce-i cu poPULISMELE aste de 2 bani ??!!
    Poi nu voi , vatavii comunali, va infoiati in pene , ca curcanii, cu apa si guniul in campanii ??!!
    Te scoasa pre mata, puterea rosie, la latrat.
    Ce aveti voi primarii cu latratul ?!
    Pai cum ai facut tu calculu’ , daca nu cumva tot voi vandura-ti padurile ?!
    Ca daca era vorba de camioane care „fura” lemn, trebuia sa faci plangere .
    Ce va mai „luptati” voi pentru binele „comunitatilor”. Hai ca va stim pre tot.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura