Comunitate

La Vorţa, timpul nu stă în loc

Magdalena Şerban

Deşi criza economico-financiară care afectează întreaga ţară se simte şi la Vorţa, primarul Radu Emil Bureană (foto) speră să reuşească să finalizeze, pe timpul actualului mandat, tot ce şi-a propus.

Centru de Informare Turistică
Cum teritoriul pe care se află situate satele comunei Vorţa este deosebit din punct de vedere al peisajului natural, frumuseţea locurilor având un real potenţial turistic, edilul şef şi consiliul local au ajuns la concluzia că acest potenţial turistic trebuie exploatat şi promovat eficient, pentru binele comunităţii locale. Dar cum bugetul local nu putea suporta costurile unui proiect serios menit să promoveze turismul în satele comunei, s-a apelat la fondurile europene. Astfel, a fost demarat un proiect cu finanţare europeană, în valoare de 200.000 euro, pentru înfiinţarea unui centru de informare turistică în satul Vorţa, proiect axat pe Măsura 313. Inaugurarea unui Centru de Informare Turistică în comună constituie un factor în plus de stimulare a activităţilor turistice, în care vor fi angrenaţi tot mai mulţi localnici. „Facem tot posibilul ca locuitorii comunei noastre să răspundă în mod pozitiv la ceea ce administraţia locală îşi dă silinţa să materializeze. Sunt investiţii de mare valoare şi un semn bun, că Dumnezeu nu ne-a uitat credinţa“, mărturiseşte Radu Emil Bureană, primarul comunei Vorţa. Proiectul a fost depus şi se aşteaptă acum etapele de evaluare.

Măsurile de austeritate creează mari probleme
Una din cele mai grele probleme în faţa căreia este pus primarul comunei Vorţa este legată de măsurile de austeritate stabilite de actualul guvern, mai exact, cele privind reducerea locurilor de muncă. Şi edilul şef dă doar un singur exemplu în acest sens: „Avem doi fochişti pentru cele două şcoli din comună (o şcoală cu clasele I – IV şi una cu clasele I – VIII). După noile reglementări, suntem nevoiţi ca aceştia să fie trecuţi la jumătate de normă. Cum pot eu să-i privesc în ochi pe aceşti oameni şi să le spun că vor trebui de acum încolo să se descurce cu un salariu de 200 de lei pe lună şi să facă, pe lângă ceea ce le presupune postul, şi servicii de curăţenie” se întreabă, indignat, Radu Emil Bureană. Totuşi, în ciuda tuturor greutăţilor, acesta îşi păstrează credinţa în mai bine: „sănătate să ne dea Dumnezeu, că restul le rezolvăm noi cumva“.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura