FlashPolitica si administratie

„La vie en rose”, aşa i-au prezentat lui Tăriceanu, liderii ALDE, situaţia din judeţ

05 Ardelean Tariceanu SanfiriscaSorina Popa

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu (foto, în mijloc), a fost prezent ieri în judeţ, pentru a participa la lansarea candidaţilor ALDE la alegerile locale. Celălalt copreşedinte ALDE, Daniel Constantin, nu a putut veni, fiind bolnav. Evenimentul a avut loc, aşa cum ne-am obişnuit, la Teatrul de Artă din Deva.

50 de telefoane, datorie îndeplinită
„Mergeţi şi staţi de vorbă cu oamenii. De la centru, noi încercăm să facem un efort pentru a vă ajuta în campania electorală. Toţi cei care folosiţi Facebook, nu vă rezumaţi să daţi doar Like-uri, daţi Share la tot ce apare legat  campania noastră. Dumneavoastră aveţi în agenda de telefoane 50 de persoane cărora să le transmiteţi în ziua votului să voteze ALDE? Dacă aveţi 50 de persoane care să voteze ALDE, atunci înseamnă că v-aţi făcut datoria”, le-a spus Tăriceanu, membrilor de partid, ieri, la lansarea candidaţilor pentru alegerile locale din 5 iunie.

Lucrurile, ca unse în judeţ
Călin Popescu Tăriceanu se pare că a fost informat de unii dintre şefii de la judeţ, că partidul stă foarte bine în Hunedoara, că rezultatul va fi unul spectaculos, în 5 iunie. De exemplu, candidatul la Primăria Deva, Florin Oancea, se vede deja câştigător, iar ALDE va decide cine va conduce Consiliul Judeţean după data de 5 iunie, susţin liderii judeţeni. Dacă va fi aşa, este foarte interesant spre cine va înclina balanţa. Asta, deoarece de-o parte se află candidatul PNL, Adrian David, iar Nelu Ardelean (foto, în stânga), consiliat de fostul şef al CJ, nu-i agreează pe liberali, iar de cealaltă parte, candidatul PSD, cel mai probabil Laurenţiu Nistor, cu care legăturile s-au rupt după destrămarea USL. Cu toate acestea, Tăriceanu a spus că este foarte mulţumit de ceea ce a găsit la Deva. „Aici, la Hunedoara, echipa noastră lucrează foarte bine împreună. Sunt încrezător că vom obţine un scor bun în judeţul Hunedoara. Candidaţii sunt oameni care au dovedit ceva în viaţă şi asta e bine. Mă bazez pe această echipă solidă. Mesajul pe care l-am dat membrilor este către viitor”, a adăugat copreşedintele ALDE.

„Moloţ nu mai este un actor de prim rang, nici măcar de planul doi”
Întrebat dacă ştie că fostul preşedinte al CJ a afirmat public că îi consiliază pe cei de la ALDE, în special pe Nelu Ardelean, candidat la Consiliul Judeţean, şi Florin Oancea, candidat la Primăria Deva, Tăriceanu a răspuns: „Dacă are experienţă, şi are, din punct de vedere politic, şi ei consideră că este util, pot să apeleze la sfaturile lui Mircea Moloţ. Un om inteligent aşa face, învaţă şi din greşeli. Da, m-am întâlnit o dată cu Mircea Moloţ. Mi-a spus că, din cauză că este implicat într-un dosar, nu vrea să mai apară în public, pentru că şi-a dat seama că şi-ar crea o vulnerabilitate. Şi, chiar dacă are disponibilitatea să ne susţină, nu vrea să o facă public, ca să ne protejeze. Da, nu ascund, vorbim la telefon. Dar Mircea Moloţ nu mai este un actor de prim rang, nici măcar de planul doi”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, în conferinţa de presă la Deva.

Nu demisionează de la şefia Senatului
Vizibil marcat de faptul că DNA Braşov a anunţat că pe numele preşedintelui Senatului s-a început urmărirea penală, Călin Popescu Tăriceanu a atacat dur DNA şi SRI. „Faptul că am curaj să vorbesc despre abuzurile, despre excesele pe care le fac unele instituţii de forţă ale statului, m-a transformat într-un personaj extrem de incomod. Nu vreau să ajungă România ca acum 50 de ani, să le fie frică românilor, să trăiască în teamă”.
Călin Popescu Tăriceanu a mai afirmat că nu are motive să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte al Senatului. „Sigur că rămân preşedinte al Senatului, atâta vreme cât colegii mei îmi vor acorda încrederea, n-am de ce să nu rămân. În momentul de faţă, procurorii mi-au adus la cunoştinţă că sunt suspect. Suspect, da, ok, poţi să fii suspect. În ochii lor, toată lumea e suspectă, să ştiţi“, a spus Tăriceanu în conferinţa de presă.
Întrebat în ce măsură ancheta procurorilor DNA i-ar putea influenţa viitorul politic, copreşedintele ALDE a menţionat că este posibil ca anumiţi oameni să îşi pună semne de întrebare în ceea ce îl priveşte, chiar şi dacă o instanţă de judecată va stabili că el este nevinovat.

3 comentarii la „„La vie en rose”, aşa i-au prezentat lui Tăriceanu, liderii ALDE, situaţia din judeţ

  • Superb, Călin Tăriceanu nu îl consideră important pe Moloţ dar se consultă cu el. Ce ar putea înţelege liberalul Gheorghe de la Gânţaga ? Atât de multă experienţă a câştigat cu cele cinci dosare penale că este imposibil să nu ţii cont de sfaturile lui. Pe de altă parte senatorul este un apărător al statului de drept cu referire specială la drepturile cetăţeanului…Moloţ.

  • Mai argasitule, pe „liberalul” Gheorghe de la Gantaga il doare in cot de de voi si de alegeri.

  • Da, şi? Nu înţeleg. La care voi te referi? Eu menţionam că Tărceanu consideră că singurii liberali sunt aldiştii. În rest je m’en fiche de tous.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura