Comunitate

La Veţel a fost mare sărbătoare, mare

Magdalena Şerban

Comuna Veţel a îmbrăcat haine de sărbătoare la sfârşitul săptămânii trecute, când aici s-a desfăşurat cea de-a doua ediţie a „Zilelor comunei Veţel”.

Competiţii sportive şi premieri
Cu prilejul sărbătorii comunei, a fost organizată o competiţie de fotbal intercomunală, în care au fost angrenate patru echipe. Este vorba de formaţiile din Veţel, Mintia, Leşnic şi una reprezentând patru sate de munte. Meciurile dintre cele patru echipe s-au desfăşurat sâmbătă. Învingătoare a ieşit reprezentanta satului Mintia, dar importantă a fost participarea tinerilor din localităţile amintite la acest minicampionat. În final, fiecare din cele patru formaţii a primit câte un trofeu de participare, iar fiecare jucător câte o diplomă, care să le amintească de această sărbătoare a comunei în care trăiesc.  
„Toată lumea a câştigat prin simpla participare. Nu au existat învinşi şi învingători. Am demarat această acţiune, pentru a trăi bucuria revederii şi pentru a ne cunoaşte mai bine“, spune Ioan Henţiu (foto), edilul-şef al comunei Veţel.
Şi duminică, sătenii din Veţel au avut parte de sport. Ziua a debutat cu un meci de fotbal „old boys“, disputat între jucătorii anilor ’70 şi cei ai anilor ’80, oameni care au reprezentat couna în competiţiile judeţene de fotbal. Ca în orice meci respectabil, foştii jucători au demonstrat că spiritul de echipă şi mai ales fair play-ul nu se pierd odată cu trecerea vremii. Apoi, spre bucuria microbiştilor, s-a disputat partida oficială dintre echipa Unirea Veţel, reprezentanta comunei în campionatul judeţean, liga a V-a, şi CFR 2 Simeria, competitoare în aceeaşi ligă a V-a.  Partida, contând pentru „Cupa României”, a fost  câştigată de gazde.
Mai precizăm că în pauza meciului oficial de fotbal, conform unei hotărâri a Consiliului Local, i s-a acordat titlul de „Cetăţean de onoare postmortem, al comunei Veţel”, lui Precup Vasile, cel care a fost antrenorul echipei locale de fotbal, timp de peste un deceniu.
Tot duminică, au fost premiate cuplurile de săteni care au împlinit sau vor împlini în cursul anului 2010, câte 50 de ani de căsnicie. Acestea au fost „răsfăţate“ cu flori, diplome şi câte un plic cu conţinut „confidenţial“ după cum ne spune edilul.

N-a lipsit cântecul popular
 Cum îi stă bine românului, nu putea lipsi cântecul şi jocul din cadrul manifestărilor de la Veţel. Astfel, pe scena din satul reşedinţă al comunei au cântat şi au încântat numerosul public, Mariana Deac, Ionuţ Fulea, precum şi îndrăgitul interpret de folclor Petrică Moise.
S-a jucat şi s-a cântat cum numai la zile mari se poate face. Ca urmare, cu atât mai mare a fost satisfacţia edililor comunei, cu cât cheltuielile din bugetul local pentru organizarea acestei a doua ediţii a Zilelor Veţelului au fost minime. Aceasta, datorită faptului că s-a mers pe sponsori, care au acoperit cheltuielile de organizarea manifestărilor sportive şi artistice, în proporţie de 100 la sută. Deci, nu s-a cheltuit nici un ban de la bugetul local.
„Este un an de criză şi pentru comuna noastră. Am preferat ca bugetul local să-l drămuim şi să-l direcţionăm către cele necesare, pentru rezolvarea problemelor de zi cu zi, însă, nu am vrut să renunţăm nici la acest eveniment, care sperăm să devină o tradiţie. Aşa că am găsit oameni cu suflet mare şi cu posibilităţi financiare, şi am reuşit să strângem banii necesari din sponsorizările acestora. Le mulţumesc pe această cale şi sper ca Dumnezeu să le dea înzecit mai mult. Totodată, le mulţumesc şi tuturor locuitorilor comunei, care au fost alături de noi, pentru a sărbători cum se cuvine frumoasa noastră comună“, declară Ioan Henţiu, primarul comunei Veţel.

2 comentarii la „La Veţel a fost mare sărbătoare, mare

  • Mai lasati povestile cu sponzorizarile , toata pomana a fost din bani publici si se numeste campanie electorala mascata .
    Clar ?

  • Fredy , sa stii ca ai si nu ai dreptate. Teoretic , sponsorizarile catre primarii exista si functioneaza cam asa :
    Eu , FIRMA „castig” licitatia cu reparatia la „casa cucu” din comuna si „ma simt” sa fac sponsorizarea solicitata de primar , sau interpusii sai , ca doar nu dau banii din buzunarul meu . Nu , ei rezulta din lucrarea cu pricina , si din altele care urmeaza , ca de-aia sunt „baiat cu obraz” , saritor la nevoile primariei . Si uite asa , primarul respectiv devine baiat descurcaret , in zilele astea de criza , si alegatorii pica pe spate de dragul lui , pe banii lor bineinteles !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura