La un pas să ajungă după gratii lângă partenerii săi de „afaceri”

10 ianuarie 2018 | 2 Comentarii

Trei tineri din Haţeg şi Sântămăria Orlea, cu vârste de 19, 20 şi 23 de ani, au fost prinşi unul câte unul de oamenii legii, fiind bănuiţi de comiterea mai multor furturi, dar şi a altor infracţiuni.

Doi dintre ei au fost deja arestaţi, iar al treilea este şi el la un pas de a ajunge după gratii. Iosua Bogdan Bucur şi Ovidiu Nistorel Tătulea sunt doi dintre ei şi sunt acuzaţi că în 20 decembrie 2017 au răpit şi sechestrat o tânără din municipiul Hunedoara, motiv pentru care au fost arestaţi preventiv în 28 decembrie 2017. Poliţiştii fac cercetări în continuare pentru a stabili întreaga activitate infracţională a celor trei indivizi.
Potrivit informaţiilor oferite de IPJ Hunedoara, în 24 decembrie, cei trei au furat un telefon mobil şi un portofel în care se aflau carduri bancare, 1.000 de lei şi 150 de euro, din camera unei pensiuni de pe Valea Râului Mare. Tinerii au pătruns în cameră pe uşa lăsată descuiată, chiar în timp ce turiştii cazaţi de odihneau. După ce au comis furtul, au retras de pe carduri diferite sume de bani şi au făcut plăţi la societăţi comerciale, rezultând un prejudiciu de peste 46.000 lei. În urma percheziţiilor domiciliare, poliţiştii au reuşit recuperarea parţială a prejudiciului. Toţi trei tinerii sunt cercetaţi pentru furt calificat şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Haţeg. Tânărul de 23 de ani din Sântămăria Orlea a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi dus cu propunere de arestare preventivă în instanţă. (N. Bumbac)

Loading...

Publicat in: Actualitate


Comentarii (2)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. sultanu spune:

    al dracu carduri aveau si codul pin scris ce vrajeala pe voi mintiti pensionarii tara de k….

  2. Aligatoru cenusiu spune:

    Pentru sulatanu fara neveste si fara cap: sunt carduri care nu necesita folosirea pinului, asa ca totul e posibil.

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Tâlharii in Hunedoara rămân în arest

Trei dintre cei patru indivizi, Denis Florin Roman, Adrian Florin Ionaşcu şi Marius Voina Manolea, care au tâlhărit mai mulţi...

Parteneriat între Primăria Deva şi Spitalul Judeţean

Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a spus, ieri, că este deschis unui parteneriat cu Spitalul Judeţean pentru un sprijin financiar....

Raportul de la SPIGM, săptămâna viitoare

„Am luat decizia ca în şedinţa ordinară a CL Deva din această lună, din 17 ianuarie 2018, să prezentăm raportul...

Închide