Comunitate

La Ribiţa, e vremea investiţiilor

Magdalena Şerban

Se poate spune că la Ribiţa, primarul Ioan Faur (foto) încearcă să facă istorie. „Vreau ca peste ani, când voi traversa un pod făcut în timpul mandatului meu sau când mă voi ruga într-o biserică restaurată, să am parte de mulţumirea sufletească, prin faptul că am reuşit să fac ceva constructiv. Să pot privi şi să fiu privit de consăteni cu bucurie. Asta vreau să se întâmple. Să las ceva în urma mea“, ne spune Ioan Faur.

Bani pentru drumurile agricole

Astfel, un proiect pe Măsura 125, în valoare de un milion de euro, va contribui la modernizarea drumurilor de exploataţie agricolă, respectiv 14 km, destinaţi pietruirii şi asfaltării, în satele Ribiţa şi Crişan. Proiectul a fost câştigat, iar acum se află în faza de semnare a contractului. Ordonanţa 7 avea să ajute şi ea la realizarea de poduri peste Valea Juncului şi Valea Ribiţei, valoarea investiţiei fiind de 170.000 de lei. Urmează recepţia finală a acestei lucrări.

Proiect eligibil, dar scos de la finanţare

Cum e şi firesc, fiind multe proiecte, edilul are şi nemulţumiri. Pe Măsura 322, proiectul depus a fost declarat eligibil, dar din păcate, nu a intrat la finanţare, lucru care a fost contestat. „2,5 milioane de euro înseamnă o sumă mare pentru comunitate. Introducerea reţelei de apă şi canalizare în satele Ribiţa şi Crişan, modernizarea infrastructurii în Ribiţa, Dumbrava de Sus, Ribicioara şi Uibăreşti, precum şi înfiinţarea unui centru after-school în centrul de comună ar fi constituit un mare ajutor pentru noi. De asemenea, un alt proiect, de data aceasta de electrificare, în valoare de 150.000 lei, depus încă de acum doi ani, până în momentul de faţă, nu a primit nici un răspuns”, spune, dezamăgit, primarul.

Însă, investiţiile nu se opresc aici. „Cu bani de la guvern, avem deja în lucru un teren de sport de dimensiuni reduse, în cadrul Şcolii Generale din satul Crişan, iar prin Ministerul Mediului avem un proiect în valoare de 500.000 euro, pentru regularizarea Văii Ribiţa, pe o porţiune de 2.800 m. Urmează să înceapă lucrările, proiectul intrând la finanţare. Iar un alt lucru care ne bucură foarte mult este faptul că, în urma licitaţiei susţinute de Consiliul Judeţean Hunedoara, aproximativ 10 km din DJ 760 (ruta Crişan – Dumbrava de Sus) sunt cuprinşi într-un contract multianual de modernizare (cu o durată de trei ani), din care, pentru 2010, s-au alocat 300.000 lei. Alt proiect depus la guvern şi pentru care se aşteaptă un răspuns vizează o bază sportivă în valoare de 650.000 lei, în în satul-centru de comună”, afirmă Ioan Faur. În următoarea perioadă, se va finaliza restaurarea picturii bisericii Sfânta Cuvioasa Paraschieva (monument istoric) din satul Ribicioara, urmând recepţia finală, iar la Biserica Sfântul Nicolae, din satul Ribiţa, se continuă lucrările tot la pictură.

„Vreau să le mulţumesc domnului prefect Attila Dezsi, domnului subprefect Dorin Gligor şi domnului preşedinte al CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, pentru tot sprijinul care mi l-au acordat în derularea şi finanţarea proiectelor din comuna Ribiţa. Sunt ferm convins că şi în continuare, indiferent de problemele cu care voi bate la uşa lor, vor face tot posibilul să ajute comunitatea noastră. Sunt nişte oameni de apreciat şi adevăraţi profesionişti” declară primarul comunei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura