ActualitateFlash

La Baru, va funcţiona un nou modul SMURD

02 imagesUn nou modul SMURD va fi deschis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara în localitatea Baru, pe DN 66, la jumătatea distanţei dintre oraşele Haţeg şi Petroşani, scopul urmărit fiind reducerea timpului în care paramedicii pot ajunge la locul unor accidente, a declarat  maiorul Viorel Demean, şeful ISU Hunedoara.

Potrivit acestuia, modulul de prim-ajutor din comuna Baru va deveni funcţional după data de 15 februarie, în cadrul noii structuri, urmând să fie încadraţi 12 angajaţi, care vor lucra în regim de permanenţă. „Personalul care va lucra în cadrul acestui modul a fost pregătit. De asemenea, au fost asigurate o ambulanţă pentru intervenţii şi echipamentele necesare. Deschiderea acestui modul de prim-ajutor, situat la jumătatea distanţei dintre Haţeg şi Petroşani, este benefică, deoarece pe DN 66, există riscul producerii unor accidente de circulaţie. În caz de nevoie, se poate interveni rapid, iar victimele pot fi transportate imediat la spitalele din Petroşani sau Haţeg”, a afirmat şeful ISU Hunedoara.
În prezent, în judeţul Hunedoara, sunt operaţionale 11 module SMURD, în majoritatea oraşelor şi zonelor importante. Anul trecut, numărul solicitărilor adresate SMURD a fost în creştere cu peste 34 la sută, comparativ cu 2011, astfel că paramedicii hunedoreni au fost chemaţi să intervină pentru acordarea primelor îngrijiri medicale necesare în 7.986 de cazuri. (A. Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura