Comunitate

La Băiţa, anul a început cu veşti bune

Magdalena Şerban

Primarul comunei Băiţa, Damian Diniş (foto), nu se dă bătut, chiar dacă efectele crizei se simt încă pe frumoasele meleaguri ale băiţenilor. „Mi-am propus să nu ratez nici o oportunitate de finanţare. Dacă nu sunt bani la bugetul de stat sau la cel local, are Uniunea Europeană şi pentru noi”, după cum spune chiar el.

Club pentru pensionari

Nici nu s-a dat bine startul în 2011, că au şi început investiţiile. Proiectul accesat prin Agenţia Română pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale (ARDDZI) se bucură de o finanţare de 60.000 de lei, (la care se adaugă o cofinanţare), pentru înfiinţarea unui club al pensionarilor. Demersul a avut la bază grupul de iniţiativă „Bunicii noştri“ şi constă în reabilitarea unei clădiri din localitatea-centru de comună, pentru ca vârstnicii să poată avea un loc numai al lor, unde să poată juca şah, rummy, cărţi sau să se bucure de multiple oportunităţi de petrecere a timpului liber şi de socializare. “Declarat eligibil, acest proiect ne-a oferit un început bun de an. Va împlini multe vise, pentru că cei mai în vârstă au nevoie de o bătrâneţe liniştită. Va fi un loc în care vor putea să-şi construiască, dar şi să-şi depene amintiri. Proiectul presupune un întreg proces de reabilitare a locaţiei, începând cu schimbarea învelitoarei, până la dotarea cu mobilier sau încălzirea. Deja ni s-a virat o primă tranşă de 18.000 de lei”, precizează edilul.

Cămine culturale, bază sportivă, apă şi canalizare

Gata cu sobele care afumau pereţii şi pe toată lumea, cu mobilierul vechi sau geamurile aburinde. Căminul din satul Fizeş va deveni o adevărată clădire arătoasă şi funcţională, dat fiind faptul că proiectul de reabilitare, accesat tot prin ARDDZI, se va bucura de o finanţare de 60.000 lei. Nici căminul din Crăciuneşti nu este dat uitării, fiind cuprins în planul de construcţie. “Ne aflăm la stadiul de fundaţie, urmând a continua lucrările. Aici, bugetul local ne va fi baza”, spune Damian Diniş. Un al treilea proiect finanţat tot de ARDDZI şi cu aceeaşi valoare ca şi celelalte două, vizează realizarea unei baze sportive. Şi nu a uneia oarecare, ci cu teren sintetic, instalaţie de nocturnă, vestiare, grupuri sociale, iar pentru cei mici, băncuţe şi părculeţ de joacă. “Este o formă de recreere atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Ca locaţie, am ales haldina pe care se ţin, de obicei, Zilele comunei Băiţa. Tot la capitolul veşti bune, proiectul accesat pe Măsura 322 (2,5 milioane de euro) pentru reţelele de apă şi canalizare din Băiţa, modernizarea drumurilor din satul Ormindea, înfiinţarea unui Centru after-school în comună şi susţinerea continuării tradiţiilor, se află în stadiul de pregătire pentru autorizaţia de construcţie şi ordinul de începere a lucrărilor”, subliniază în încheiere Damian Diniş, primarul comunei Băiţa.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura