La 12 ani, atacă vârful Mont Blanc

1 aprilie 2010 | 2 Comentarii

Ciprian Marinuţ

Alexandra Marcu (foto), o alpinistă de 12 ani, din Deva, va încerca în această vară, într-o expediţie franco-română, să escaladeze cel mai înalt vârf din Europa şi al 11-lea din lume, Mont Blanc (4.810 metri), situat în Alpii occidentali, la graniţa franco-italiană.

Îi place viaţa la înălţime

Are 12 ani, un metru şi 55 de centimetri înălţime şi 42 de kilograme, dar are un „munte” de energie. Şi poate măcar din acest motiv (deşi sunt şi multe altele), Alexandra Marcu e altfel decât majoritatea copiilor. Eleva de 12 ani de la Colegiul Naţional „Decebal” Deva e ca o „zvârlugă”. Ea preferă să-şi petreacă timpul liber în expediţii montane, la schi sau pe terenul de baschet, în loc să stea la televizor sau în faţa calculatorului. „Avea mai puţin de două luni când a dormit prima dată într-un cort. De fapt, a dormit lângă cort, în braţele mamei, pentru că imediat ce o băgai în cort, începea să scâncească. Dar afară, cu ochii aţintiţi la stele, se liniştea îndată. Se pare că i-a placut încă de atunci viaţa la înălţime”, îşi aminteşte tatăl Alexandrei, Dan Marcu.

„Cea mai înaltă fetiţă din ţară”

Alexandra a început să urce pe munte la câteva luni. Părinţii ei, mari iubitori ai înălţimilor, o puneau în rucsac şi „zburau” cu ea sus pe munte. Aniversarea de la doi ani şi-a sărbătorit-o la Pietrele, în Retezat. „A făcut atunci o bună parte din trasee pe picioarele ei, căutând spiriduşii. Dorea să întâlnească un spiriduş al muntelui, care să îi devină prieten”, a spus tatăl fetei. De atunci, Alexandra şi „Muntele” au devenit prieteni la cataramă. Fetiţa schiază şi urcă pe munte la fel de natural cu merg alţii la plimbare. La cinci ani, Alexandra a urcat pe vârful Retezat (2.482 m). La nouă ani, a escaladat vârfurile Peleaga (2.509 m), Păpuşa (2.508 m) şi Bucura (2.503 m) din Retezat. La 10 ani a escaladat vârful Moldoveanu (2.544 m), cel mai înalt din România şi vârful Negoiu (2.535 m) în Munţii Făgăraş. „Îmi place foarte mult să văd lumea de sus. Când am ajuns prima dată pe vârful Moldoveanu, am început să strig că sunt cea mai înaltă fetiţă din ţară. Acum, aş vrea să pot spune că sunt cea mai înaltă fetiţă din Europa, de acolo, de sus, de pe Mont Blanc”, spune Alexandra.

Din ce în ce mai sus

Goana după „înălţime” a Alexandrei a continuat şi după ce a ajuns pe cel mai înalt vârf din România. Anul trecut, la 11 ani, Alexandra a ajuns în Alpi, în masivul Les Ecrins şi a trecut prin „La Berarde”, munte supranumit „Mecca” alpiniştilor francezi. Apoi, acasă, aşa, pentru „încălzire” şi adrenalină, Alexandra a fost pe creasta Pietrei Craiului şi Vârful Omul, cel mai înalt din Piatra Craiului, pe vârful Ceahlău, în cheile Nerei şi cheile Crivadiei, pe vârful Gugu, cel mai înalt din Munţii Godeanu şi a efectuat ture şi pregătire alpină de iarnă în Retezat şi masivul Straja şi căţărare pe panou.

Parteneriat sportiv franco-român

Anul 2010 i-a adus Alexandrei visul şi posibilitatea de a escalada cel mai înalt vârf din Europa, Mont Blanc (4.810 metri), situat în Alpii occidentali, la graniţa franco-italiană. Tatăl ei, Dan Marcu, care are câţiva prieteni alpinişti francezi, a fondat ONG-ul „Club Avalanche” şi a pus bazele unui parteneriat sportiv şi cultural româno-francez. „Parteneriatul este construit în jurul întâlnirii a două culturi pasionate de munte. Primul proiect e extrem de îndrăzneţ şi ţinteşte ascensiunea pe vârful Mont Blanc a doi adolescenţi. Este vorba de Alexandra, fiica mea, şi francezul, de 14 ani, Allan Dupont. Cei doi adolescenţi visează să ajungă pe Mont Blanc împreună cu părinţii lor, toţi încadraţi de un ghid şi doi membri ai Clubului Alpin Francez”, a spus Dan Marcu.

Riscuri şi… costuri

Cu o experienţă montană de o viaţă, Dan Marcu ştie că există riscuri şi că „Muntele” trebuie respectat, pentru a-l putea cuceri. Din acest motiv, cei doi deveni care vor să cucerească Mont Blanc-ul vor efectua câteva zile de pregătire în Alpi, pentru a se perfecţiona în escalada pe gheaţă şi a se aclimatiza cu altitudinea. „Vom efectua

un curs de tehnica escaladei pe gheţarul Etendard (3.464 m), un curs de escaladă pe stâncă şi vom avea o tabără de aclimatizare la refugiul Aigle, de unde se va urca pe Vârful Meije Orientale (3.890 m). În ziua în care se va ataca Mont Blanc-ul, trezirea va fi la două dimineaţa, astfel încât, să se plece cel târziu la ora trei spre Mont Blanc. Se va urca vârful Dome du Gouter (4.300 m), apoi Col du Dome şi se va ajunge, la răsăritul soarelui, la bivuacul Vallot (4.362 m). Apoi se porneşte în escaladarea Mont Blanc-ului, unde se va ajunge înainte de orele 11.00. Se va admira panorama, se vor face poze şi se vor planta pe vârf steagurile României, al Franţei şi al judeţului Hunedoara”, a spus Dan Marcu. Costurile totale pentru proiect se ridică la suma de 13.100 lei, din care 6.300 lei sunt cheltuieli cu transportul, cazarea şi asigurările medicale, iar 6.800 lei pentru echipamentul necesar. Alpiniştii români dispun de suma de 6.500 lei din surse proprii şi ar mai avea nevoie de 6.600 lei sub formă de sponsorizare pentru realizarea acestui proiect.

Publicat in: Sport


Comentarii (2)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Trippy spune:

    Cel mai inalt Vf din Europa e Elbrus …

  2. Je spune:

    Parinti inconstienti. Cum sa-ti iei copilul in rucsac cand e mic?
    In rest: felicitari fetei!

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Vicepreşedintele Judecătoriei Petroşani a fost arestat

În cursul zilei de ieri, Valentin Popescu, judecător şi vicepreşedinte al Judecătoriei Petroşani, a fost arestat preventiv pentru 29 de...

A condus spre moarte

Un tragic accident de circulaţie s-a produs ieri după-amiază în comuna Cărăstău. Din cauza oboselii, o femeie de 58 de...

Dosare penale în schimbul fierului vechi

Patru tineri hunedoreni au fost prinşi de poliţişti, a doua zi după ce au reuşit să fure fierul vechi aflat...

Închide