L-a „scuturat” de portmoneu

22 octombrie 2010 | Adauga un comentariu

Un bărbat de 65 de ani, din Uricani, a sesizat poliţia din Deva, în urmă cu o săptămână, spunând că, în timp ce se afla în piaţa din municipiul reşedinţă de judeţ, cineva i-a furat portmoneul, în care se afla actul de identitate şi suma de 400 de lei. După mai multe cercetări, poliţiştii au reuşit să dea de hoţ, iar în cursul zilei de ieri, acesta a fost arestat pentru 29 de zile.

I-a aplicat metoda „scuturarea”

Incidentul s-a petrecut în data de 14 octombrie, în piaţa agroalimentară din municipiul Deva. Atunci, în timp ce se afla printre rafturile cu legume şi fructe, bărbatul de 65 de ani, din Uricani, a fost acostat de un tânăr, care, făcându-se că-l cunoaşte, l-a salutat şi îmbrăţişat, apoi a plecat mai departe. Până în momentul în care victima şi-a dat seama că a rămas fără portmoneu, hoţul de buzunare a reuşit să dispară din zonă. În aceeaşi zi, poliţiştii au fost sesizaţi de uricănean şi, timp de o săptămână, aceştia au încercat să-i dea de urmă. Pe baza indiciilor furnizate de victimă, miercuri, suspectul, pe numele său Dorel Michi (foto), în vârstă de 31 de ani, din Deva, a fost reţinut de oamenii legii şi băgat în arestul Poliţiei Deva. „În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că bărbatul a sustras portmoneul, prin metoda «scuturarea». Acest mod de operare constă în scuturarea vestimentaţiei victimei, timp în care se reuşeşte sustragerea portmoneului. De regulă, victima este o persoană în vârstă, şi este abordată pe un ton familiar de către autor. De cele mai multe ori, dispariţia portmoneului este constatată tardiv, la câteva ore de la comiterea faptei, timp în care autorul părăseşte zona. În acest caz, poliţiştii au reuşit să probeze vinovăţia suspectului, chiar dacă acesta şi-a ras mustaţa pe care o purta atunci când a comis furtul, pentru a îngreuna munca anchetatorilor”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara.

A buzunărit în mai multe judeţe

În cursul zilei de ieri, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva l-au prezentat pe Dorel Michi judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, cerere ce a şi fost admisă. Potrivit poliţiştilor, în perioada următoare, vor fi continuate cercetările cu privire la hoţul de buzunare, mai ales pentru faptul că, acesta este suspectul mai multor fapte de acelaşi gen, comise şi în alte oraşe din judeţ, dar şi în judeţele limitrofe. Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă să purtaţi actele şi banii în buzunare separate, de preferinţă în interiorul vestimentaţiei şi să fiţi circumspecţi atunci când presupuse „cunoştinţe comune” vă abordează pe stradă. (L. Botici)

Publicat in: Eveniment, Flash


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
A doua „menţiune” în 20 de ani

Opt succese şi două locuri patru. Acesta este bilanţul echipei de gimnastică feminină a României la cele 10 ediţii ale...

Gura lumii

De ceva vreme, ne-a ajuns la ureche faptul că în municipiul cu mândru castel medieval, salariaţii în uniformă de poliţist,...

Bulina neagră

Dorel Michi, hoţ din buzunare, din Deva

Închide