Sport

Judoka Maria Dumitru, locul 7 la FOTE 2017

Sportiva Maria Dumitru, legitimată la SCM Deva şi Centrul Naţional Feminin de Judo, s-a clasat pe locul 7 la categoria 48 de kilograme în concursul de judo de la Festivalul Olimpic al Tineretului European, ce se desfăşoară la Gyor. Judoka deveană a fost învinsă de finalista categoriei, ratând apoi să intre în lupta pentru medalia de bronz.

Învinsă de finalista categoriei
În optimile competiţiei din Ungaria, judoka de la SCM Deva a întâlnit-o pe olandeza Naomi Van Krevel, în faţa căreia a pierdut cu 10-0. Cum judoka din Olanda a ajuns până în finala categoriei, Maria Dumitru a intrat în recalificări, având şansa să lupte pentru medalia de bronz. În prima partidă din recalificări, judoka deveană a întâlnit-o pe azera Shahana Hajiyeva, obţinând o victorie clară, 100-0, în mai puţin de două minute.

La doi paşi de bronz
Din păcate, în duelul următor, care ar fi putut să o ducă la lupta decisivă pentru medalia de bronz, Dumitru a fost învinsă de sportiva din Bulgaria, Gabriela Dimitrova, cu scorul de 10-0. În final, judoka de la SCM Deva o ocupat locul 7, la egalitate cu poloneza Paulina Szlachta. Podiumul categoriei 48 de kilograme a fost ocupat în ordine de Andrea Stojadinov (Serbia), Naomi Van Krevel (Olanda), Brigitta Varga (Ungaria) şi Zeliha Cinci (Turcia), ultimele două ocupând, la egalitate, locul 3. (Ovidiu Mănăstire)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura