FlashSport

Judo de cinci stele la „Cupa Cetate”

Ciprian Marinuţ

Secerările, strangulările, tehnicile fulgerătoare şi proiectările spectaculoase au fost ingrediente de lux ale majorităţii partidelor disputate la ediţia a V-a a „Cupei Cetate” la judo. Dincolo de show, competiţia a fost un succes pentru deveni, întrucât SCM Deva s-a impus la feminin, iar CSS Deva a fost prima la masculin.

Spectacol de calitate
„Calea blândeţii” prin care practicantul de judo înlocuieşte forţa brută cu supleţea s-a dovedit pe cât de eficientă, pe atât de spectaculoasă în duelurile de la „Cupa Cetate”, derulate sâmbătă, la Sala Sporturilor din Deva. Meciurile au avut nerv şi farmec, indiferent dacă s-au încheiat după câteva secunde în urma unor secerări, strangulări sau luxări aplicate cu viteza fulgerului, ori dacă verdictul s-a dat la finalul unei fixări la sol care a necesitat timp mai îndelungat. Judoka prezenţi în competiţie au impresionat prin ambiţie, determinare, talent, bagaj tehnic valoros şi sportivitate, elemente cu caracter de raritate în alte sporturi mai populare şi mai bine plătite. Au fost şi judoka cu aere de vedetă, însă ifosele lor au fost prompt pedepsite de adversari.

Triumf devean
În planul rezultatelor, judoka de la cele două cluburi devene au fost pe val. Cu doar trei sportive antrenate de Liviu Cozmescu în concurs, SCM Deva a cucerit opt medalii şi s-a situat pe locul I în clasamentul pe echipe la feminin, devansând cluburile CSM Drobeta Tr. Severin şi CSM Reşiţa. Ana Maria Felea a obţinut medalia de aur la categoria 48 kilograme şi bronzul la 52 de kilograme. Bianca Cazan a cucerit aur la 52 de kilograme, argint la 57 şi bronz la open, iar Ana Maria Baciu a fost cea mai bună la categoriile 57 şi 63 de kilograme şi a ocupat locul secund la open. „Rezultatele sunt bune, însă, din păcate au fost plătite cu accidentări destul de serioase de două dintre sportivele noastre”, a afirmat antrenorul Liviu Cozmescu.
CSS Deva a avut sportivi la aproape toate categoriile de greutate şi a ocupat primul loc în clasamentul general la masculin, acumulând mai multe puncte decât CSS Tg. Secuiesc şi CSS Şoimii Sibiu. Cele mai multe puncte pentru CSS Deva le-au obţinut: Alexandru Iacob (aur la ctg. 55 kg şi argint la ctg. 60 kg), Alexandru Sas (bronz la ctg. 55 kg), Alexandru Rusui (argint la ctg. 73 kg), Emanuel Rădulescu (aur la ctg. 81 kg şi bronz la ctg. 73 kg), Andrei Diniş (bronz la ctg. 81 kg), Gavril Florea (bronz la ctg. 100 kg) şi Alexandru Dezmeri (locul 5 la categoriile 60 kg. şi 66 kg).
Cupa Cetate a fost organizată de Asociaţia Judeţeană de Judo Hunedoara şi DJTS Hunedoara şi a aliniat la start peste 100 de sportivi, sub 20 de ani, de la cluburi din Deva, Arad, Alba Iulia, Braşov, Turnu Severin, Oradea, Cluj, Baia Mare, Reşiţa, Sibiu şi Lugoj.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura