Actualitate

Judecătorii i-au spulberat orice speranţă de libertate

Maximilian Gânju

Individul care a făcut ravagii în Petroşani, fiind poreclit ”Spaima taximetriştilor”, va rămâne după gratii, după ce judecătorii i-au respins solicitarea de revizuire a dosarului în care a fost condamnat la 10 ani de temniţă.
Într-un alt dosar, Alin Armeanu Constantin a fost condamnat, tot pentru spargeri, la peste 14 ani de închisoare, iar pe rolul Judecătoriei Petroşani mai are şi alte dosare care i-ar putea mări sentinţa. Magistraţii au considerat ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de recidivist, dar soluţia primei instanţe nu este definitivă. Spărgătorul de maxi taxi a comis zeci de furturi pe raza Văii Jiului, cu precădere în Petroşani şi Petrila, ţintele lui fiind microbuzele de transport în comun şi taximetrele. Recidivistul, de 32 de ani, se află internat în Spitalul Penitenciar Jilava şi a fost prins în flagrant după ce a spart mai multe autovehicule într-o singură noapte. Hoţul avea asupra lui instrumentele cu care acţiona: levier, şurubelniţă, patent, mănuşi, lanternă, rolă de bandă adezivă şi chei pentru lacăte, dar şi bunuri şi sume de bani a căror provenienţă nu o putea justifica. Bunurile sustrase din autoturisme au fost recuperate, dar prejudiciul total a fost cu mult mai mare, pentru că Armeanu a avariat autovehiculele. Cei mai mulţi dintre păgubiţi n-au mai avut pretenţii de la individ şi nu s-au constitutit parte civilă în proces.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura