Jefuitorii casei de amanet au fost prinşi

5 august 2010 | Adauga un comentariu

Livia Botici

Cei doi infractori, care în data de 17 decembrie 2007, au împuşcat în cap o angajată a unei case de amanet din municipiul Hunedoara, furând în jur de un kilogram de aur, au fost prinşi de poliţiştii din Ungaria. Aceştia erau daţi în urmărire internaţională şi pentru o crimă comisă pe teritoriul maghiar.

Fata i-a recunoscut

În urma cooperării dintre autorităţile române şi ungare, la aproape trei ani de la comiterea jafului din Hunedoara, făptaşii au fost în sfârşit prinşi. Vinovaţi de săvârşirea tâlhăriei ar fi Sandor F., de 29 de ani, din judeţul Braşov şi Emese T., cetăţeancă maghiară, în vârstă de 24 de ani, ambii fiind recunoscuţi de angajata casei de amanet, din pozele trimise de autorităţile maghiare. Potrivit comunicatului de presă emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor, în prezent, suspecţii sunt arestaţi în Ungaria, pentru comiterea unei crime.

Împuşcată în cap

Reamintim că în data de 17 decembrie 2007, o tânără de 21 de ani, angajată a unei case de amanet din municipiul Hunedoara, a fost împuşcată în cap de două persoane. În jurul orei 9.30, Oana Adumitroaei vorbea la telefon cu şeful ei când în magazin au intrat doi clienţi, un bărbat şi o femeie. Aceştia au împuşcat-o pe fată în cap, după care au furat un diplomat plin cu bijuterii şi s-au făcut nevăzuţi. Arma a fost folosită de bărbat, glonţul pătrunzând prin fruntea vânzătoarei şi ieşind prin spatele urechii stângi. Femeia împuşcată a scăpat cu viaţa, dar nu mai vede cu un ochi.

Publicat in: Eveniment, Flash


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Conferinţã internaţionalã de medicinã popularã

În perioada 6-8 august, va avea loc Conferinţa Internaţională „Civilizaţia şi Cultura din spaţiul Carpato-Danubian”, având ca tematici: antropologie culturală...

Gara Deva

Citind articolul colegilor mei de la „Mesagerul...” despre gara din Petroşani, mi-am amintit că doar în urmă cu câteva zile...

PSD Hunedoara schimbã garda mai repede decât trebuia

Primul mandat al preşedintelui filialei judeţene PSD Hunedoara, Florin Cazacu, (foto) se încheie mai repede decât se aştepta. Ca urmare...

Închide