ComunitateFlash

Iuliu Winkler, un nou mandat la şefia UDMR Hunedoara

Adriana Năstase

Iuliu Winkler va conduce în continuare organizaţia judeţeană Hunedoara a UDMR, el fiind reconfirmat la şefia acesteia. Europarlamentarul UDMR a obţinut un nou mandat de doi ani în fruntea organizaţiei judeţene, sâmbătă, el fiind reconfirmat pentru un nou mandat în Conferinţa de alegeri.

Programul cu care Winkler a venit în faţa participanţilor a avut 12 puncte. ”Primul nostru punct se referă la consolidarea comunităţii. Trebuie să păstrăm solidaritatea din cadrul comunităţii noastre, să adâncim colaborarea cu societatea civilă şi cu bisericile istorice maghiare. Cel de al doilea punct vizează educaţia în limba maternă, după care urmează cel referitor la cultura maghiară şi păstrarea tradiţiilor noastre”, a declarat Iuliu Winkler, amintind faptul că UDMR Hunedoara a declarat 2018 anul patrimoniului cultural din judeţ, acesta fiind corelat cu Anul European al Patrimoniului Cultural.
”Dorim să ne păstrăm influenţa politică în judeţ, să rămânem activi şi să prezentăm iniţiativele noastre la nivelul Uniunii. Este un obiectiv important să avem o colaborare bună cu Organizaţia de femei şi organizaţiile de tineret. Ultimul punct din programul meu se referă la intensificarea prezenţei comunităţii noastre pe Internet, în mediile de comunicare online, importante în secolul 21”, a declarat Iuliu Winkler.
La Conferinţa de alegeri a organizaţiei judeţene Hunedoara a UDMR au participat 101 de delegaţi din partea celor 16 organizaţii locale din judeţ, ai celei de femei şi de tineret.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura