Actualitate

Iuliu Winkler: „Atragerea fondurilor europene, o vulnerabilitate a statului român”

02 Iuliu WinklerNatalia Bumbac

România se va situa pe ultimul loc din cele 28 de state membre ale UE privind rata de absorbţie a fondurilor europene din exerciţiul financiar 2007-2013, prelungit până în 2015, susţine europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler (foto). Acesta a afirmat că principalele cauze care au dus la acest rezultat slab sunt incapacitatea administrativă şi tehnică, birocraţia şi nu în ultimul rând, corupţia.

Şapte miliarde de euro pierduţi
„În 2007 am început acest exerciţiu financiar, iar după cinci ani, în 2012, sigur, după o perioadă de învăţare, am ajuns la 6,46 la sută, apoi în 2013 la 32,24 la sută, iar în 2014 la 51,81 de procente. Anul trecut, spuneam că e bine că anul 2015 nu este unul electoral şi avem toate şansele de a îmbunătăţi performanţa. Însă, pentru prima jumătate a anului 2015, am avut un procent de 56,9 la sută. Deci, în 2015 am stagnat”, a arătat deputatul european. Iuliu Winkler a mai spus că pentru 2007-2013, ţara noastră a avut alocat un buget de 19,8 miliarde de euro, 60 la sută însemnând o pierdere de aproximativ şapte miliarde de euro, cifrele exacte urmând să fie date anul viitor.

„Criteriul preţului minim trebuie înlocuit”
Europarlamentarul hunedorean a mai identificat o problemă care a dus la slaba capacitate a statului român de a atrage banii europeni, fiind vorba de legislaţia privind achiziţiile publice. „În domeniul achiziţiilor publice, criteriul preţului minim a dus la pierderi importante de bani europeni. Acest criteriu a dus şi la apariţia marelui business în achiziţii publice şi anume că a contesta orice licitaţie publică a devenit o activitate profitabilă şi de sine stătătoare. În 2014, în Parlamentul European (PE) s-au adoptat trei Directive, respectiv 23, 24 şi 25, care flexibilizează procedurile de achiziţii publice. Prin acest nou cadru a fost introdus criteriul preţ-calitate şi a făcut obligatorie eliminarea criteriului preţului minim. S-a ajuns la concluzia că pe baza criteriului preţului minim poţi să achiziţionezi servicii şi bunuri proaste şi ieftine, iar noul cadru legislativ european se axează pe costul pe ciclul de viaţă al lucrărilor”, a spus europarlamentarul. Acesta a mai arătat că toate statele membre sunt obligate să transpună Directivele europene până în aprilie 2016. Iuliu Winkler a mai afirmat că: „în raportul SRI, partea sa publică, scrie că absorbţia fondurilor europene este o vulnerabilitate a statului român.” Acesta şi-a exprimat speranţa că informaţiile cuprinse în acest raport vor putea să ofere o orientare spre realizarea unei legislaţii mai bune în domeniu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura