Iulian Ceia se simte discriminat

29 mai 2009 | Adauga un comentariu

acroche886Sorina Popa

Iulian Ceia (medalion), unul dintre inculpaţii din dosarul „Comorile dacice”, a cerut, ieri, la un nou termen al procesului, desfăşurat la Tribunalul Hunedoara, recuzarea judecătorului Cristina Buzducean. Solicitarea lui Ceia a fost însă respinsă de magistraţi. Iulian Ceia, considerat capul celor judecaţi în dosarul privind brăţările dacice, a susţinut în faţa judecătorilor că se simte discriminat în relaţia cu Parchetul şi că i se îngrădeşte dreptul la apărare.

Nemulţumit de expertizele realizate
În documentul prezentat, Ceia mai afirmă că este nemulţumit de procedura de expertizare a brăţărilor dacice din proces şi de felul în care a fost stabilită contravaloarea expertizei făcută de specialiştii Academiei Române.
O altă instanţă, decât cea care judecă acest caz a analizat cererea lui Iulian Ceia, hotărând că obiecţiunile formulate de inculpat sunt nefondate, iar procesul a continuat cu acelaşi judecător.
După reluarea procesului, avocatul inculpatului Iulian Ceia a solicitat judecătorului ca Ministerul Culturii şi Cultelor, care este parte în acest dosar, să transmită instanţei precizări asupra modului de întocmire a rapoartelor de expertiză pentru două dintre brăţările dacice, notate cu numerele 10 şi 11, inclusiv materialul bibliografic de care s-au folosit specialiştii atunci când au elaborat documentaţia în cauză. Solicitarea a fost acceptată de instanţă, care a stabilit un nou termen de judecată pentru data de 12 iunie.
În procesul „Comorile dacice“ sunt judecate 12 persoane, acuzate că au efectuat săpături ilegale în situl arheologic Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, unde ar fi descoperit 15 brăţări dacice din aur, pe care le-ar fi traficat apoi pe piaţa neagră din străinătate. Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional s-a constituit parte civilă în proces, prejudiciul calculat fiind în valoare de 6,6 milioane de euro.
Până în prezent, statul român a reuşit să recupereze 11 dintre aceste brăţări. Ultimele două brăţări au fost recuperate de statul român, în luna decembrie 2008, de la un colecţionar din Germania contra sumei de 132.000 de euro. Toate cele 11 brăţări dacice recuperate până acum se află în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti.

Publicat in: Eveniment, Flash


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Bulina neagră

Haralambie Vochiţoiu, preşedintele PSD Petroşani

Bulina albă

Crin Antonescu, preşedintele PNL

Hai să haidem, dragi moldoveni…

Am auzit la ştiri mesajele transmise de Traian Băsescu, mesaje de politică externă. Sunau bine pentru profani, dar pentru un...

Închide