FlashPolitica si administratie

Ionuţ Lazăr este noul şef al Poliţiei Locale Deva

De ieri, 2 aprilie 2018, noul şef al Poliţiei Locale Deva este Ionuţ Lazăr (foto). El îl va înlocui pe Alin Rădoane, după ce Direcţia Poliţiei Locale Deva a trecut sub directa autoritate a primarului.
În aceste condiţii, Rădoane a acceptat un post inferior, deoarece postul de director adjunct al Poliţiei Locale Deva a fost desfiinţat. În hotărârea de Consiliu Local, prin care s-a aprobat noua organigrama a Primăriei Deva, se specifică şi că posturile de pază la instituţii, pază care se făcea cu poliţişti locali, vor fi desfiinţate. Rămân doar cei care păzesc sediul primăriei municipiului reşedinţă de judeţ. Numărul angajaţilor a scăzut cu câteva zeci, de la 112 la 70 de oameni la Poliţia Locală Deva, pentru că erau prea mulţi faţă de necesarul menţionat în lege, în funcţie de numărul populaţiei. Astfel, Ionuţ Lazăr va conduce Poliţia Locală Deva pe o perioadă de maximum şase luni sau până la ocuparea postului prin concurs. Ionuţ Lazăr a condus până acum Serviciul Monitorizare Video şi Trafic. (S.Popa)

One thought on “Ionuţ Lazăr este noul şef al Poliţiei Locale Deva

  • A scazut numarul angajatilor la 70, diferenta pana la 112 ar fi 42…dar in somaj au fost trimisi doar 28…restul au fost plasati prin primarie!!! Ochii lumii vede una…realitatea este cu totul alta!!! Bravo domnule primar sunteti un om corect!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura