Investiţie de top la Orăştie

Nicolle Ebner

IC. MEDICAL, companie americană de prestigiu în domeniul producţiei de instrumentar chirurgical şi aparatură electronică de specialitate, a semnat contractul de colaborare cu S.C. Chimica S.A Orăştie, pentru deschiderea unei fabrici în municipiu, unde se vor produce bisturie cu radio-frecvenţă.

„Visul american”

Prezent la Orăştie, zilele trecute, Ioan Cosmescu, proprietarul companiei americane IC MEDICAL, a precizat că investiţia este deja o certitudine. „Am semnat contractul cu SC Chimica SA Orăştie, la data de 6 martie 2010, pentru un spaţiu care va fi pus la dispoziţia I.C. Medical. La Orăştie se vor produce bisturie cu radio-frecvenţă, care sunt cele mai avansate din lume pe piaţa de profil şi pe care eu le-am inventat. Pe viitor, preconizăm să producem la Orăştie şi aparatele electronice de specialitate, care, în prezent, se produc în Statele Unite, la firma mea şi care, la rândul lor, reprezintă cea mai avansată tehnologie existentă astăzi pe piaţa de profil”, a declarat proprietarul companiei americane. „Sunt bucuros că am reuşit să aducem această investiţie la Orăştie. În mai puţin de un an de zile, la Orăştie au apărut două investiţii de calibru: Arsenal Park şi fabrica de instrumentar chirurgical, care este prima investiţie de acest gen din Europa, realizată de către I.C.MEDICAL. Cu domnul inginer Cosmescu am avut mai multe discuţii şi, iată, putem vorbi acum cu certitudine de o realizare deosebită”, a punctat primarul municipiului Orăştie, Alexandru Munteanu.

Cea mai mare producătoare din Europa

Activitatea de producţie şi asamblare a instrumentarului medical va începe în cel mult trei luni, iar potrivit investitorului, fabrica va deveni, în cinci ani, cea mai mare producătoare de astfel de instrumente medicale din Europa, fiind, în acest moment şi prima astfel de investiţie realizată pe „bătrânul continent”. Produsele fabricate la Orăştie vor intra pe pieţele de profil din Europa, Orientul Mijlociu, Irak, Regatul Haşemit al Iordaniei, Liban, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Kuweit, Tunisia, Algeria, Egipt, Africa de Sud, Madagascar etc. „Am găsit la Orăştie un mediu prielnic pentru realizarea investiţiei. Pornind de la domnul primar Munteanu şi continuând cu specialiştii de la Chimica S.A. (…) Afirm cu sinceritate că aici am găsit unii specialişti chiar mai buni decât în Statele Unite”, a mai declarat Ioan Cosmescu, menţionând că, pe parcurs, fabrica va absorbi o importantă forţă de muncă din zonă.

Inventator de renume mondial

Ioan Cosmescu, proprietarul companiei americane, este originar din zona Orăştiei, posesor a 26 de brevete de invenţie americane şi 40 de brevete internaţionale. Inginerul român s-a stabilit în 1983 în Phoenix, statul Arizona, fiind angajat iniţial ca inginer în cadrul unui spital din Arizona. Mai apoi, Ioan Cosmescu a reuşit să-şi înfiinţeze propria companie, I.C. MEDICAL, care astăzi produce aparatură de înaltă tehnologie în dumeniul chirurgical.



 


4 Raspunsuri to “Investiţie de top la Orăştie”

  1. un hunedorean spune:

    Parca era vorba de Santuhalm sau m-a lasat memoria!!??
    Viitoarele alegeri va fi PSD-ul la putere …pacat dar nimeni nu va mai merge cu mincinosii de la PNL(Corvinia si investitii pentru aceasta zona),PDL fara orizont si vedem ce fac la putere!

    o zi buna hunedorenilor!

  2. Johann spune:

    Prietene,nici nu-ti inchipui citi au ramas din aia care cinta fals aia cu “nu ne vindem tara”.Mai bine o furam.

  3. Marius spune:

    Nu stiu de ce in fiecare articol apar gurile politicenilor.Acest domn Cosmescu I.a venit la orastie datorita varului Damian I.

  4. gigi spune:

    Mai aveti putintica rabdare : acest Cozmescu tot vine de vreo doi ani , ba la Santuhalm , ba la Deva , ba la Hunedoara si n-a mai ajuns . Eu cred ca e doar o mare gargara liberala de campanie . Prosti sunt cei care -o cred …


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

agerpres
 

EDITORIAL

  • O mutare neaşteptată: scoaterea la bătaie a lupilor tineri!
  • 10 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 2 zile si 14:16 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 5 zile si 14:16 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 7 zile si 14:16 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 10 zile si 14:16 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 13 zile si 14:16 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 14 zile si 14:16 ore.

    Starea vremii

    Ploaie -11°C Ploaie
    Lu Şanse de Zăpadă
    -2/-11
    Ma Şanse de Zăpadă
    -4/-15
    Mi În Mare Parte Însorit
    -4/-6

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale