Invazie de stranieri la FC Deva

11 x 1 Florin Matei

Ciprian Marinuţ

 Campioana României la futsal, FC Deva (fostă CIP Deva), va fi „dirijată”, în noul sezon, de doi tehnicieni spanioli şi va miza pe serviciile a trei jucători brazilieni şi a unui spaniol, cu scopul de a străluci şi în UEFA Futsal Cup.

Vor şi performanţă externă
Recunoscută ca fiind cea mai galonată echipă din futsalul românesc, Futsal Club Deva, deţinătoare a trei titluri naţionale, vrea să strălucească cu adevărat şi în competiţiile internaţionale. Pentru a depăşi faza turului principal şi a intra în turul de elită şi eventual, în semifinale, în UEFA Futsal CUP, oficialii FC Deva au decis să apeleze în noul sezon şi la serviciile unor jucători şi antrenori din străinătate. „Vom avea în lot patru sportivi străini, iar echipa va fi pregătită de antrenorul spaniol Sito Riveira, ajutat de preparatorul fizic spaniol Izmail. La primul antrenament, de azi (ieri – n.r.) a fost deja prezent brazilianul Jordy Illa, iar până la finalul săptămânii, vor mai veni brazilienii Phelipe (pivot) şi Fabio (portar) şi spaniolul Giordilia, care a jucat în Liga I spaniolă”, a spus George Mara, finanţatorul echipei.

Două antrenamente pe zi
Pe lângă brazilianul Jordy Illa, la primul antrenament din această vară al FC Deva, desfăşurat ieri, la Sala Sporturilor din Deva, au mai participat şase jucători din vechea gardă, două noi achiziţii şi un sportiv de la Timişoara, aflat în probe. „La apelul lui Sito Riveira au răspuns prezent Matei (foto), Molomfălean, Şotârcă, Al-Ioani şi portarii Iancu şi Florea, din vechiul lot. În plus, la pregătire au participat internaţionalii de tineret Cristian Macingo şi Lucian Popescu, veniţi de la Quasar Deva şi un jucător din Timişoara, aflat în probe. Internaţionalii care au fost în turneul din Brazilia, respectiv Lupu, Dobre, Gherman, Csoma şi Stoica, au primit o zi de vacanţă în plus, astfel că, se vor prezenta la pregătire doar azi”, a spus Karoly Gaşpari, fostul antrenor al FC CIP, care acum e secundul spaniolului Riveira.
FC Deva va efectua câte două antrenamente pe zi la Sala Sporturilor din Deva, iar dacă sala va intra în reparaţii, pregătirea se va desfăşura, cel mai probabil, la Simeria. Primele meciuri amicale ale devenilor se vor avea loc în 15 august, atunci când FC Deva va participa la „Cupa Oraşului Simeria“, alături de City’us Tg. Mureş (deţinătoarea Cupei României), Olimpic Simeria şi Clujana Cluj.



 


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

webpro_ro
 

EDITORIAL

  • O mutare neaşteptată: scoaterea la bătaie a lupilor tineri!
  • 10 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 2 zile si 13:00 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 5 zile si 13:00 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 7 zile si 13:00 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 10 zile si 13:00 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 13 zile si 13:00 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 14 zile si 13:00 ore.

    Starea vremii

    În Mare Parte Înnorat -12°C În Mare Parte Înnorat
    Lu Şanse de Zăpadă
    -2/-11
    Ma Şanse de Zăpadă
    -4/-15
    Mi În Mare Parte Însorit
    -4/-6

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale