Introducere în analiza fundamentalã (II)

04 Bursa_resize

Toate eforturile de a previziona evoluţia viitoare a preţului au conturat de-a lungul timpului o ştiinţă numită analiza pieţei, iar adepţii ei s-au separat în două tabere: fundamentaliştii şi tehnicienii.
Obiectivul lor este acelaşi: previziunea preţului, însă metodele utilizate pentru atingerea acestui obiectiv sunt diferite. Cum în serialul anterior am prezentat modul în care acţionează tehnicienii, în cele ce urmează ne vom apleca asupra demersurilor întreprinse de fundamentalişti. Vom încerca aşadar să facem o introducere în acest domeniu, prezentând elementele care stau la baza celor două componente menţionate mai sus, fără a avea pretenţia de a acoperi întreg domeniul analizei pieţei. Menţionăm că aceste metode de previziune sunt aplicabile atât pieţelor futures cât şi celor spot pe care se tranzacţionează instrumente monetare şi financiare.

Îşi pot schimba rolul
Această latură a analizei pieţei porneşte de la premisa că preţul oricărui produs este rezultatul acţiunii cererii şi ofertei pentru produsul respectiv şi că, la rândul lor, aceste două componente ale pieţei care determină formarea preţului, sunt supuse acţiunii diverşilor factori de influenţă. Pentru fiecare astfel de factor se pot construi scenarii logice de influenţă, însă problema cea mai spinoasă nu este numărul foarte mare de factori care acţionează asupra cererii şi ofertei pentru un produs sau altul, ci faptul că unii dintre ei sunt foarte greu de cuantificat, iar acţiunea lor nu este una constantă. În orice moment, din mulţimea factorilor de influenţă unii sunt dominanţi, determinând într-o proporţie covârşitoare mişcarea preţului într-o direcţie sau alta, în timp ce alţii au o influenţă minoră şi pot fi chiar eliminaţi din calcul în unele cazuri. În alte situaţii, aceiaşi factori care au fost dominanţi pot deveni secundari, rolul dominant fiind luat de alţii. De aceea, într-o analiză pe principii fundamentale, trebuie identificaţi cât mai mulţi factori de influenţă şi studiate consecinţele acţiunii lor asupra cererii şi ofertei pentru produsul analizat. În cazul în care se omite din calcul unul din aceşti factori, rezultatele analizei pot fi distorsionate, iar dacă acel factor devine unul dominant sau apare un factor surpriză, consecinţele devin dezastruoase în tranzacţii.

(Ioan Aleman, director departament dezvoltare Sibex)



 


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

slag
 

EDITORIAL

  • O mutare neaşteptată: scoaterea la bătaie a lupilor tineri!
  • 10 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 2 zile si 01:33 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 5 zile si 01:33 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 7 zile si 01:33 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 10 zile si 01:33 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 13 zile si 01:33 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 14 zile si 01:33 ore.

    Starea vremii

    În Mare Parte Înnorat -6°C În Mare Parte Înnorat
    Lu Şanse de Zăpadă
    -3/-11
    Ma Parţial Însorit
    -5/-16
    Mi În Mare Parte Însorit
    -3/-6

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale