Comunitate

Interpelarea deputatului PSD Laurenţiu Nistor, adresată ministrului Educaţiei

Având în vedere că Legea Educaţiei Naţionale se află în dezbatere publică, vă rog, domnule ministru, să aveţi în vedere cele prezentate mai jos, referitor la învăţământul preuniversitar, în vederea eliminării multor contestaţii formulate la această lege.

***

I. Durata învăţământului obligatoriu

Legea Educaţiei Naţionale (Proiect, 18 martie 2010) prevede la articolul 14(1) că durata învăţământului obligatoriu este de 10 clase, fiind formată din clasa pregătitoare, clasele I-IV şi clasele V-IX (articolul 22).

Faţă de această prevedere, facem următoarele observaţii:

– este, în realitate, o generalizare mascată doar a nouă clase;

– un învăţământ obligatoriu atât de scurt (de nouă clase) nu există în nici o ţară cu un învăţământ evoluat;

– faţă de situaţia anterioară este o scădere semnificativă;

– înainte de 1990, învăţământul obligatoriu era de 12 ani;

– de la începutul anilor 90, învăţământul obligatoriu s-a redus la 8 clase;

– în anul 2004 s-a generalizat clasa a X-a.

Proiectul Codului Educaţiei prevedea un învăţământ obligatoriu de 12 ani (în afara clasei pregătitoare, considerată obligatorie).

Trecerea de la propunerea de 12 clase la 10 clase, (în realitate fiind nouă) este foarte greu de justificat, deoarece:

– generalizarea învăţământului de 12 ani este, de fapt, aproape o realitate, prin parcurgerea sa de aproape întreaga generaţie de elevi care frecventează şcoala (95%);

– ataşarea clasei a IX-a la şcolile generale creează mai multe inconveniente decât avantaje;

– un liceu de trei ani are multiple aspecte limitative.

Acest element fundamental al Legii Educaţiei (generalizarea sa pentru 9, 10 sau 12 clase) este de o importanţă mult mai mare decât lasă să se înţeleagă dezbaterile actuale.

Un sistem de învăţământ mai lung (de 10 ani) are următoarele avantaje:

– menţine elevii în sfera instrucţiei şcolare (diminuând posibilitatea abandonului şcolar);

– nivelul de pregătire al elevilor va trebui să fie, cel puţin teoretic, mai bun;

– este democratizat accesul spre învăţământul superior.

***

II. Dimensiunea naţională în context european şi mondial

Deşi Legea Educaţiei Naţionale face referiri frecvente la diferite competenţe, dimensiunea naţională este prezentă într-o formă minimală şi mai mult implicită.

Competenţele – cheie evocate (competenţele civice, sociale şi competenţa culturală) arată foarte clar, într-un mod extrem de precis şi pertinent, că trebuie să existe o preocupare pentru raportarea corectă a dimensiunii locale, regionale şi naţionale la contextul european şi mondial. Dimensiunea naţională este evocată în mod expres în câteva sintagme.

În acest context, este necesar ca raportul dintre individualitatea naţională şi contextul european şi mondial să fie precizat într-un mod explicit, prin:

– sublinierea rolului limbii române, al istoriei românilor şi geografiei României în construirea identităţii naţionale în context european şi mondial;

– sublinierea ideii că o limbă străină, europeană, istoria Europei şi a lumii contemporane, geografia Europei, a Uniunii Europene şi a lumii contemporane sunt elemente care facilitează înţelegerea corectă a raportului dintre dimensiunea naţională, europeană şi mondială;

***

III. Consorţiile şcolare din învăţământul preuniversitar

Prevederile Legii nu conferă o claritate a acestei probleme. În practică, există situaţii foarte diverse, de construire a unor suprastructuri (formate dintr-un colegiu sau liceu şi câteva şcoli generale) este foarte greu de definit şi de coordonat.

Această prevedere pune din start unităţile liceale într-o poziţie privilegiată faţă de şcolile generale, care au un număr mai mare de elevi şi performanţe mai semnificative.

Ar trebui să existe prevederi precise referitoare la:

– finanţarea unităţilor liceale de către consiliile judeţene;

– finanţarea şcolilor generale de către comunităţile locale.

Aceste propuneri apar frecvent în opinii ale preşedinţilor consiliilor judeţene şi în opinii ale primarilor.

***

IV. Structura curriculum-ului naţional

Articolul 45 arată că planul de învăţământ urmează să cuprindă:

– discipline obligatorii în proporţie de 80% la gimnaziu şi 70% la liceu şi discipline opţionale (20% în gimnaziu şi 30% în liceu).

La această prevedere se adaugă precizarea conform căreia programele şcolare au o parte obligatorie (de aproximativ 75%) şi o parte la dispoziţia profesorului (25%).

Faţă de cele de mai sus facem următoarele precizări:

– ponderea disciplinelor opţionale este foarte mare şi nu poate fi cantonată în cifre de acest fel;

– combinarea opţionalităţii cu partea aflată la dispoziţia profesorului (25%) creează pentru unele discipline o reducere cu 50% a conţinuturilor actuale;

– reducerea conţinuturilor la asemenea dimensiuni, coroborată cu păreri frecvent exprimate recent referitoare la menţinerea a 6-7 discipline şcolare oferă imaginea unei reduceri de 40-50% a ofertei actuale de învăţare;

– nivelul actual al pregătirii elevilor într-o scădere continuă va fi redus sensibil în această situaţie ipotetică nouă.

***

V. Competenţele – cheie ca referenţial al învăţării şcolare

Propunem păstrarea denumirii domeniilor de competenţe – cheie în formularea lor din documentele europene.

Legea Educaţiei propune (art. 54) alte formulări şi includerea unor competenţe noi, care nu se justifică în felul în care a fost formulată.

***

VI. Manuale şi auxiliare şcolare

Problematica acestor instrumente de lucru este prezentată într-un mod limitativ. În legătură cu problema manualelor, trebuie să precizăm următoarele:

– în majoritatea ţărilor europene, acestea se achiziţionează pe piaţa liberă;

– părerile editorilor şi ale Uniunii Editorilor din România converg spre ideea liberalizării pieţei de manuale, astfel încât să fie posibilă dezvoltarea ei ca parte a economiei de piaţă;

– gratuitatea învăţământului obligatoriu ar trebui să se refere doar la taxele şcolare (nu şi la manuale); prevederea acestui element în constituţie nu va putea fi susţinută în condiţiile actuale;

– sprijinul statului ar trebui limitat în achiziţionarea manualelor şi auxiliarelor pentru bibliotecile şcolare şi anumite categorii de elevi, dar nu pentru toţi elevii.

***

VII. Evaluarea şi certificarea elevilor

Articolul 60 propune un sistem nou de evaluare continuă şi de certificare a rezultatelor şcolare. Ar fi foarte util ca examenul de certificare de la sfârşitul învăţământului obligatoriu să cuprindă şi probe care să evidenţieze dimensiunea naţională a societăţii (prin istoria românilor, geografia României şi educaţie civică).

***

VIII. Evaluarea cadrelor didactice

Sistemul de evaluare a cadrelor didactice şi de obţinere a definitivatului şi a gradelor didactice este extrem de confuz, cu o metodologie greu de aplicat.

Evaluarea curentă, anuală, a cadrelor didactice trebuie realizată în perspectiva în care accentul este pus (într-o proporţie de 80%) pe aprecierea prestaţiei la clasă (aplicarea curriculum-ului şcolar utilizarea sistemelor moderne de instruire, evaluarea elevilor, caracterul interactiv al învăţării etc.).

***

IX. Ierarhizarea unităţilor de învăţământ

Există prevederi în Legea Educaţiei care evocă ierarhizarea calitativă a instituţiilor de învăţământ superior şi a celor din învăţământul preuniversitar. Este de ştiut că sistemul de repartiţie computerizată a furnizat liceelor importante elevi buni şi foarte buni, celelalte fiind în mod flagrant defavorizate. Criteriul principal de apreciere a performanţei liceelor ar trebui să îl reprezinte progresul la învăţătură al elevilor.

***

X. Biblioteci şcolare

Legea este foarte eliptică în ceea ce priveşte bibliotecile şcolare şi modul în care este finanţată achiziţia de carte.

Ar trebui să existe programe naţionale pentru achiziţia de carte, din resurse centrale, precum şi programe bazate pe utilizarea resurselor locale.

Biblioteca trebuie să devină un centru de documentare şi informare modern, inclusiv cu informaţii pe suport electronic.

***

XI. Instituţiile publice din subordinea MECTS

Proiectul de lege cuprinde referiri repetate la două instituţii care nu există, urmând a fi înfiinţate ulterior: Centrele Judeţene de Resurse şi Asistenţă Educaţională (citate de opt ori) şi Centrul Naţional de Instruire Diferenţiată (citat de patru ori). Alte instituţii, aşa cum existau în Codul Educaţiei, nu sunt menţionate decât întâmplător.

Este greu de argumentat insistenţa cu care revine Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, a cărui activitate poate fi coordonată de una din instituţiile descentralizate actuale. În condiţiile în care instituţiile şi agenţiile au fost reorganizate recent, este greu de presupus că vor fi construite instituţii noi (prin OUG), cu finalităţi discutabile.

Solicit răspunsul dumneavoastră în scris.

LAURENŢIU NISTOR,

DEPUTAT PSD

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura