Politica si administratie

Inspectorii sanitar-veterinari au controlat Piaţa Agroalimentară Petroşani

Inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Hunedoara (DSVSA) au controlat, ieri, Piaţa Agroalimentară Petroşani, vrând să se asigure că vânzătorii de produse din interiorul Halei Agroalimentare Petroşani, relocaţi după ce acoperişul unităţii a fost spulberat de o vijelie, respectă normele de igienă.
Acţiunea de control vine ca urmare a faptului că vânzătorii de lapte şi brânzeturi au fost mutaţi din interiorul halei într-un spaţiu deschis, iar inspectorii au vrut să se asigure că nu se pune în pericol sănătatea consumatorilor. În urma verificării, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a constatat că producătorii din sectorul de lactate şi brânzeturi nu respectă toate condiţiile şi vor trebui mutaţi, astfel că a trasat sarcini clare conducerii pieţelor din Petroşani. Locaţia ar fi fost bună, au concluzionat inspectorii, numai că prin zonă trec şi autovehicule de aprovizionare, iar din acest motiv produsele ar putea fi contaminate. Ca urmare, producătorii vor trebui relocaţi într-un spaţiu protejat, în cel mai scurt timp. Pe de altă parte, administraţia locală a aprobat, în urma unei şedinţe de urgenţă, finanţarea lucrărilor la acoperişul halei. Lucrările ar trebui finalizate până în iarnă şi ar putea începe de săptămâna viitoare, după ce licitaţia va fi adjudecată de o firmă specializată. (M.Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura