Actualitate

Inspector antifraudă de la Direcţia din Deva, trimis în judecată pentru luare de mită

Natalia Bumbac

Procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul teritorial (DNA – ST) Timişoara au dispus trimiterea în judecată a dosarului în care sunt anchetaţi mai mulţi poliţişti de la frontiera Arad.

În total, sunt cercetate pentru infracţiuni de corupţie 18 persoane, printre acestea numărându-se şi un inspector antifraudă de la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 5 Deva, Emil-Nicu Chira. Acesta a fost trimis în judecată în stare de libertate, fiind acuzat de luare de mită.
În stare de arest preventiv a fost trimis în judecată Florin Avram, comisar de poliţie la ITPF Oradea, Sectorul Poliţiei de Frontieră Vărşand, judeţul Arad, fiind învinuit de trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată. De asemenea, alţi 16 agenţi de poliţie de la ITPF Oradea au fost trimişi în instanţă sub control judiciar pentru luare de mită. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Arad, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
Conform comunicatului transmis de DNA, procurorii au date şi probe din care reiese că în perioada 27 august – 24 noiembrie 2016, comisarul de poliţie frontieră Florin Avram a pretins şi primit de la două persoane (oameni de afaceri) sume cuprinse între 150 de euro şi 41.000 de euro şi alte bunuri. Toate acestea au fost cerute pentru a permite introducerea în ţară a unor produse care nu aveau documente justificative şi, în alte situaţii, pentru influenţarea poliţiştilor de frontieră şi a vameşilor de la graniţa cu Serbia şi Ungaria, astfel încât să permită intrarea, în România, a unor TIR-uri cu ţigări de contrabandă şi cu anvelope uzate.
„În acelaşi context şi în acelaşi scop, în perioada 29 august – 12 decembrie 2016, ceilalţi 17 inculpaţi au pretins şi primit de la aceleaşi persoane, în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, sume de bani cuprinse între 10 şi 50 de euro”, se arată în comunicatul DNA. Reamintim că în 19 ianuarie, procurorii şi poliţiştii au descins la punctele vamale din judeţul Arad, fiind ridicate mai multe persoane care au fost duse la audieri. În urma audierilor, cei 18 inculpaţi trimişi în judecată au fost reţinuţi pentru 24 de ore, ulterior fiind duşi în instanţă cu propunere de arestare preventivă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura