Însemnătatea electorală a poreclei

Dacă vă imaginaţi că titlul de sus este aşa, o băşcălie mascată, atunci, vă spun din start că vă înşelaţi.
Nu este aici momentul pentru referinţe ştiinţifice, dar pot să vă spun că ştiinţele comunicării, în capitolul lor dedicat campaniilor de imagine, introduc porecla în logica dublă a valorizării sau discreditării adversarului. Porecla poate însemna o trimitere spre mentalul colectiv cu valenţe pozitive – exemplul cel mai bun aici ar fi celebra expresie legată de nemţi. A fi neamţ înseamnă a fi punctual, serios etc. În partea cealaltă, a fi balcanic echivalează cu lentoarea, neseriozitatea, „învârteala”.
Lui Emil Constantinescu i s-a spus, din cauza bărbii, „Ţapul“. Chiar şi simpatizanţii ajunseseră să-l numească aşa, conotaţiile fiind mai degrabă peiorative. Adrian Năstase a fost „Arogantul“. Porecla, după cum vedeţi, fie urmează caracteristici fizice, fie trăsături de caracter. „Arogantul“ a fost astfel „decuplat” simbolic de masă, de popor, el fiind, nu-i aşa, un personaj care pluteşte în lumea lui, nesimţitor la suferinţele celor mulţi (chiar dacă era social-democrat).
Porecla lui Ion Iliescu, „Ilici”, a prins şi nu prea, pentru că Ilici şi-a asumat ideologia de stânga, identificându-se cu personajul. În schimb, eticheta de „Prostănacul“ pusă pe Geoană a făcut carieră, pe motiv de inadecvare a personajului la câteva situaţii pe care, cu puţină isteţime, le-ar fi putut domina.
„Zeus“ a prins parţial. Oamenilor nu le plac poreclele care inspiră teamă, iar „Zeus“ ascundea în rostire puterea supremă şi discreţionară. Lui Ceauşescu, cât a fost el de dictator, nu i s-a spus „Tigrul“, ci „Nea Nicu“, o aruncare în derizoriu. Aşa e firea noastră, a celor de pe aici.
„Zeus“ se chinuie şi el să pună porecle. Se chinuie intens, încercând ba cu „Felix Motanul“, ba cu expresii jignitoare. Consilierii de campanie ştiu că e bine să-ţi discreditezi adversarul cu o poreclă, aşa că preşedintele statului încearcă mereu. Cu o figură fals-bine dispusă, fals-veselă, Traian Băsescu i-a aruncat şi lui Crin Antonescu, aşa, în treacăt, un atribut provenit din rezerva socotelilor sale politice. Poate prinde, poate nu, încercarea moarte n-are. Mulţi se fac că nu observă gravul derapaj în care democraţia românească este angajată, sub masca diverselor tentative de discreditare a instituţiilor, a persoanelor, a valorilor. Emil Hurezeanu numea acest stadiu, în urmă cu două seri, „voluntarism”, o etapă intermediară…