Comunitate

Insemex Petroşani trimite un specialist în Turcia

04 Gaman George Artur dir Insemex (4)Maximilian Gânju  

Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INCD – INSEMEX) Petroşani va avea un reprezentant la o manifestare programată a se desfăşura în luna mai, în Turcia, la Istanbul. Astfel, cercetătorul Mihai Magyari va participa, în perioada 25 – 26 mai, la un workshop destinat pregătirii specialiştilor în „atmosfere explozive“ din ţările în curs de aderare la Uniunea Europeană. Simpozionul este organizat de către TAIEx (Biroul Comisiei Europene pentru Schimb de Informare şi Asistenţă Tehnică).

„La solicitarea Ministerului Muncii din Turcia, va fi organizat un seminar TAIEx la care specialistul nostru, doctorul inginer Mihai Magyari, va fi lector şi va susţine două sesiuni de o importanţă deosebită privind protecţia la explozivii industriali“, a declarat Artur Găman (foto), directorul Insemex Petroşani. După cum a mai precizat directorul institutului amintit, prezenţa la seminarul programat în Turcia este importantă pentru centrul de cercetare din Valea Jiului. „Consider că participarea la această acţiune este binevenită, în special, pentru lărgirea vizibilităţii internaţionale a Insemex şi, totodată, în ceea ce priveşte contactele pe care le putem stabili cu ocazia acestor dezbateri şi reuniuni“, a mai spus Artur Găman. În acest an, Insemex Petroşani împlineşte 65 de ani de existenţă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura