Comunitate

Insemex Petroşani, reprezentantul României la IECEx

Magdalena Şerban

Recent, specialiştii de la Insemex Petroşani au participat la reuniunea anuală a Comitetului Electrotehnic Internaţional Ex (IECEx) ce a avut loc la Washington D.C. (SUA). Dezbaterile au vizat evaluarea, încercarea şi certificarea echipamentelor tehnice care pot funcţiona în atmosfere potenţial explozive, iar acţiunea a reunit 127 de delegaţi din 33 de state. Ţara noastră ia parte la aceste reuniuni încă de la prima ediţie (1998) prin Insemex, institutul din Valea Jiului numărându-se printre fondatorii Sistemului IECEx.
Din delegaţia prezentă la Washington au făcut parte dr. ing. George Artur Găman – directorul general al Insemex, dr. ing. Emilian Ghicioi – director tehnic şi dr. ing. Sorin Burian – şef Departament Securitatea Instalaţiilor şi Echipamentelor Antiexplozive.
„Organizaţia Naţiunilor Unite, prin UNECE, a recunoscut IECEx ca un sistem internaţional de certificare pentru promovarea securităţii echipamentelor, serviciilor şi a personalului asociat în legătură cu dispozitivele, sistemele şi instalaţiile utilizate în atmosfere potenţial explozive. Prin participarea la acest sistem, creşte securitatea în exploatare a echipamentelor şi instalaţiilor, asigurându-se operarea, exploatarea şi întreţinerea acestora în conformitate cu standardele IEC. Reprezentantul PTB Germania, domnul Tim Krause, a prezentat în calitate de organizator al Programului pentru Încercări Interlaboratoare (PTP), stadiul actual al programelor în desfăşurare, la care participă şi Insemex. În cadrul întâlnirii au fost aprobate noi documente şi revizii ale celor existente, astfel încât sistemul IECEx să fie în acord cu noile ediţii ale standardelor, precum şi în ton cu celelalte sisteme de certificare existente, fie IEC, fie naţionale sau internaţionale”, a precizat dr. ing. George Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani.
Mai trebuie spus că institutul din Petroşani dispune de laboratoare de încercări (ExTL), fiind un organism de certificare (ExCB). Ambele sunt acreditate de Sistemul IECEx în Schema de certificare echipamente.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura