Actualitate

INSEMEX Petroşani, medalia de aur la Nurenberg

Specialiştii Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă-INSEMEX din Petroşani au impresionat în Germania la un salon de inventică. Aceştia au primit medalia de aur pentru o invenţie care protejează echipamente scumpe şi mai important, poate salva vieţi.
Alături de specialiştii INSEMEX, la această invenţie s-a colaborat cu profesori de la Universitatea Petroşani, instituţie de învăţământ cu care există o colaborare strânsă de zeci de ani. Astfel, la „Salonul Internaţional Idei – Invenţii – Noi produse”, derulat în localitatea germană Nurenberg, aparatul de limitare a suprafeţelor tranzitorii generate de comutaţia în vid, destinat circuitelor electrice de joasă tensiune, inventat de către cercetătorii de la INSEMEX, a fost recompensat cu o medalie de aur. Autorii invenţiei sunt dr. ing. Samoil Martin Friedmann, cercetător ştiinţific gradul I, dr. ing. Carol Laurenţiu Zoller, profesor universitar şi dr. ing. Remus Dobra, asistent universitar, ambii de la Universitatea Petroşani, şi dr. ing. Iosif Lucian Moldovan, cercetător ştiinţific gradul III, la INSEMEX. „În total, la salonul din Germania au fost acordate cinci medalii de aur, una dintre acestea fiind obţinută de către cercetătorii din Petroşani. Institutul nostru a fost şi este reprezentat la numeroase saloane de inventică, derulate atât pe plan naţional, cât şi internaţional şi, de fiecare dată, am obţinut numeroase medalii datorate invenţiilor propuse de către specialiştii care activează în cadrul institutului. Mă aşteptam să obţinem, şi la Nurenberg, o medalie dar, faptul că este una de aur, mă bucură nespus şi mă determină să fiu recunoscător colectivului de cercetători care au participat la realizarea acestei invenţii”, a declarat Constantin Lupu (foto), directorul general al INSEMEX Petroşani. (M. Gânju)

One thought on “INSEMEX Petroşani, medalia de aur la Nurenberg

  • Politicos va sugerez sa donwloadati un simplu program „Sony map”, ce va va ajuta pe viitor sa evitati astfel de greseli, Nurnberg e corect, „Nurenberg”… ca asa se aude nu inseamna ca asa se si scrie.
    Cu respect …”un cititor fidel”.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura