Comunitate

INSEMEX Petroşani, clasificat de experţii europeni

04 insemexMaximilian Gânju

Conducerea Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă -INSEMEX Petroşani se pregăteşte pentru a primi o comisie de experţi europeni, care va face o evaluare a activităţii derulată de institutul din Valea Jiului.
Certificatul obţinut de INSEMEX de la comisia de experţi europeni este deosebit de important, pentru că şi pe baza lui institutul de cercetare din Valea Jiului va primi finanţare pentru proiectele de cercetare derulate. „În perioada 1-2 septembrie ne va sosi o echipă de cinci evaluatori europeni, care ne vor face evaluarea în vederea clasificării institutului. Se urmăresc performanţele ştiinţifice, manageriale, perspective de viitor, angrenarea tinerilor cercetători în proiectele majore de cercetare ori modul de formare profesională a acestora. Acum facem pregătirile pentru această evaluare şi la finalul ei, vom primi o clasificare. În funcţie de această clasificare se va face şi finanţarea instituţională a INSEMEX, iar cu cât este mai de top clasificarea şi frecvenţa reclasificării va fi mai rară. De exemplu, pentru „A+”, care este cea mai înaltă treaptă de clasificare, reclasificarea se face după cinci ani”, a declarat Artur Găman, directorul general al INSEMEX Petroşani.
Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă -INSEMEX Petroşani încă nu a fost clasificat, pentru că a fost greu să se găsească şi experţii pentru evaluare, dat fiind faptul că domeniul de activitate este unul deosebit.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura