Stiri

Înşelată de doi indivizi „de la canal“

Se pare că metodele de înşelat persoanele naive încă îşi fac efectul printre hunedoreni. Ziua în amiaza mare, o femeie de 65 de ani, din municipiul Petroşani, a căzut în plasa unor mincinoşi.
În timp ce se afla singură în locuinţă, doi bărbaţi i-au sunat la uşa apartamentului. Femeia, de bună credinţă, le-a deschis şi s-a arătat interesată să asculte povestea acestora. Bărbaţii i-au spus că sunt „de la canal“ şi trebuie să controleze nişte ţevi. Chiar dacă nu au prezentat vreo legitimaţie care să demonstreze spusele lor, au fost pofitiţi în casă să îşi facă treaba. După ce s-au făcut că verifică ţevile de apă şi au dat cu o soluţie „dezinfectantă“, i-au cerut pentru serviciile prestate suma de 140 lei. Mai mult decât atât, bărbaţii nu au eliberat nici o chitanţă şi după ce s-au văzut cu banii în mână, duşi au fost. După o perioadă, femeia şi-a dat seama că a fost înşelată şi a dat fuga la poliţie. Autorităţile au deschis un dosar penal pentru înşelăciune şi continuă cercetările pentru a-i identifica pe cei doi indivizi. (O. Mihnea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura