Eveniment

Înşelăciune în numele amărâţilor

03 cosmetice-cu-chimicale

Dana Istudor

Folosindu-se de numele unor copii defavorizaţi, mai mulţi presupuşi voluntari vând pachete cu produse cosmetice şi detergenţi de o calitate îndoielnică,  dar şi periculoasă pentru cei care le folosesc.

Nocive pentru sănătate
La uşile familiilor din Petroşani, dar şi din alte localităţi ale Văii Jiului, şi-au făcut apariţia în aceste zile mai multe persoane, care susţin că sunt voluntari ai unor centre de asistenţă pentru copii din Deva sau Târgu Jiu, iar în numele acestor micuţi defavorizaţi, strâng fonduri „ca să aibă şi ei un Crăciun fericit”. Falşii voluntari refuză să se legitimeze dacă li se cere şi renunţă repede dacă dau peste o persoană suspicioasă. Şi-au schimbat şi tactica, dat fiind faptul că, foarte puţini mai cad în capcana „copiilor suferinzi” şi nu mai contribuie cu bani, astfel că în schimbul donaţiei, celor miloşi li se oferă diferite pachete cu produse cosmetice la preţuri modice. Pentru 10 lei, cei care cad în capcana „voluntarilor” primesc într-un pachet cadou, detergenţi pentru vase, săpun lichid, balsam de păr, şampon ori alte produse, în total şase la număr. Ceea ce nu ştiu oamenii este că, pe lângă faptul că banii lor nu vor ajunge niciodată la copiii în numele cărora sunt strânşi, produsele pe care le primesc sunt extrem de nocive pentru sănătatea lor dacă le utilizează. Un indiciu al înşelăciunii este şi preţul produselor din pachet, în condiţiile în care un balsam, spre exemplu, ar costa doar 1,5 lei, adică de vreo 10 ori mai puţin faţă de un produs similar din magazin, dar verificat dacă respectă normele de siguranţă sanitară. În plus, „voluntarii” inimoşi îşi schimbă strategia de vânzare de la o uşă la alta, în funcţie de ceea ce văd în locuinţa victimei. Dacă dau peste o familie înstărită, fără jenă cer 15 sau 25 de lei pentru produse, invocând acelaşi ajutor pentru copiii nevoiaşi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura