Îngrijorare sub Cetate! Devenii au pierdut clar al doilea amical!

19 februarie 2017 | Adauga un comentariu

După eşecul clar de la Sibiu, CNS Cetate Deva nu a reuşit să se reabiliteze, fiind învinsă din nou, scor 1-5, de Universitatea Cluj, într-un joc amical disputat sâmbătă pe un teren sintetic din Parcul Sportiv „Iuliu Haţeganu” din Cluj. Tecsi a marcat din nou pentru alb-albaştri, dar abia după ce gazdele punctaseră deja de trei ori.

Lemac, „coşmar” pentru alb-albaştri
Clujenii au deschis scorul prin Lemac, în debutul partidei, acelaşi jucător majorându-l din penalti, după un fault comis de Raţ. Intrată la pauză cu un avantaj de două goluri, gruparea „şepcilor roşii” a marcat şi în partea secundă primul gol, prin acelaşi Lemac, care a realizat „tripla”. Echipa lui Viorel Tănase a avut o răbufnire de orgoliu, reducând din diferenţă prin Tecsi, care a fructificat cu un lob pasa lui Agache, dar gazdele au mai marcat de două ori în finalul meciului, prin Iuliu Haţiegan, stabilind scorul final, 5-1 pentru U. Cluj.

„Trebuie să ne revenim până la începerea returului!”
A fost al doilea eşec consecutiv în decurs de trei zile pentru trupa din reşedinţa judeţului iar tehnicianul Viorel Tănase îşi pune unele semne de întrebare vizavi de jocul echipei sale. „A fost un joc început ca la Sibiu, dacă e să fac o comparaţie, dar cu un plus la capitolul dăruire. Facem însă în continuare greşeli individuale mari şi suferim la capitolul tactic. Dacă fizic nu sunt probleme, mă îngrijorează în schimb jocul. Mai avem două săptămâni până la începerea campionatului şi trebuie să reglăm toate problemele. Nu vreau ca echipa să-şi piardă din încredere, e bine că deocamdată sunt doar amicale şi cred că mai avem timp să ne revenim” a spus Viorel Tănase. Tehnicianul devean i-a trimis în teren la Cluj pe Raţ – Petresc (Jude), Ionică (Kereki), Agache, Cornea (Doboş)  – Boldea, Vaştag – Bloj, R. Cristian (Lupu), Făgărăşanu – Tecsi. Nu au putut evolua, din motive medicale, Stoenac, Bodea, Szekely şi Blănaru.

Ninsoarea pune în pericol următorul test
Devenii au programat miercuri un nou test, urmând să întâlnească pe teren propriu pe FC Hermanstadt Sibiu. Ninsoarea căzută ieri a dat planurile peste cap şi dacă terenul principal al stadionului „Cetate” nu va arăta în condiţii optime, duelul ar putea fi amânat. „O mare problemă în această iarnă am avut cu terenurile. Nu am avut la dispoziţie un teren de dimensiuni normale pe care să lucrăm tactic. Am încercat mai multe variante prin zonă, dar peste tot am fost refuzaţi. O decizie în privinţa amicalului cu Sibiu o vom lua miercuri dimineaţă. Dacă terenul nu se prezintă în condiţii bune, îl vom amâna”, a spus antrenorul lui CNS Cetate. (Ovidiu Mănăstire)

Publicat in: Sport


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Legea cu 51 la sutã produse româneşti la raft, apărată de primarii hunedoreni

Cunoscând constrângerile ţăranului român, primarii, în special cei de comune, nu sunt de acord cu decizia Comisiei Europene care sancţionează...

Proiecte de la Băcia, readuse pe masa Guvernului

Toate proiectele întocmite de Primăria comunei Băcia pentru a obţine finanţare de la Guvern trebuie refăcute, dată fiind modificarea TVA...

Trimişi de judecători la muncă în folosul comunităţii

Zeci de contravenienţi vor ajunge să presteze muncă în folosul comunităţii pentru amenzile neplătite. Pe rolul Judecătoriei Petroşani, doar de...

Închide