Încercare de sinucidere în grup sau teribilism?

18 octombrie 2010 | Adauga un comentariu

Livia Botici

Trei tinere, cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, se află internate în Spitalul de Urgenţă Petroşani, după ce au înghiţit, cu votcă, zeci de pastile. Cele trei minore sunt prietene apropiate, iar gestul sinucigaş l-au făcut toate în acelaşi timp. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara, în toate cele trei cazuri, părinţii sunt plecaţi în străinătate, iar tinerele erau lăsate în grija bunicilor sau a altor rude.

Gesturi fără explicaţie
Deocamdată, autorităţile nu ştiu cum au ajuns tinerele în posesia medicamentelor, mai ales pentru faptul că tabletele ingerate se eliberează numai pe baza unor prescripţii medicale. Cert este că, vinerea trecută, fetele au făcut rost de mai multe cutii de pastile Diazepam, Peritol şi Captopril, dar şi de o sticlă de votcă. Şi-au împărţit în mod egal medicamentele, şi, rând pe rând, le-au înghiţit cu alcool. Pe moment, substanţele nu şi-au făcut efectul, motiv pentru care cele trei tinere s-au despărţit: două dintre ele au mers la o sală de sport, iar cea de-a treia a plecat acasă. După o oră, două ambulanţe au fost solicitate pentru locaţiile în care se aflau minorele. Toate trei au fost internate la secţia ATI a Spitalului de Urgenţă Petroşani, acolo unde medicii le-au făcut spălături gastrice şi teste toxicologice. Sâmbătă, tinerele au fost mutate în secţia de Interne a spitalului şi, potrivit medicilor, în acest moment se află în afara oricărui pericol.

Protecţia Copilului, sesizată de Poliţie
Potrivit lui Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, imediat după producerea incidentului, oamenii legii au sesizat DGASPC Hunedoara. „Din punct de vedere al legislaţiei, gestul minorelor nu reprezintă o infracţiune, motiv pentru care Poliţia nu are nici un fel de implicare, decât aceea de a transmite cazul mai departe, către autorităţile competente. În acest caz este vorba despre DGASPC Hunedoara”, a precizat Niţu. „Situaţia celor trei minore este una mai dificilă, în sensul că în toate cele trei cazuri, tinerele sunt lăsate în grija rudelor, pentru că părinţii sunt plecaţi la muncă în străinătate. Mai departe, în momentul în care minorele vor fi externate, se va face o anchetă serioasă, pentru a vedea dacă mediul în care trăiesc este unul sănătos şi dacă sunt supravegheate de adulţi. Până în acest moment, nu ştim ce le-a determinat să procedeze la acest gest necugetat, dar vom face cercetările de rigoare, pentru a stabili exact cauzele şi pentru a le elimina”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Ionela Lazăr, purtătorul de cuvânt al DGASPC Hunedoara.

Publicat in: Eveniment


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
A căzut în gol trei etaje

O adolescentă în vârstă de 14 ani, din municipiul Vulcan, a supravieţuit după ce s-a prăbuşit în gol de la...

Prima victorie dulce de-acasă

Handbalistele de la Cetate Deva au obţinut întâiul succes pe teren propriu în actuala ediţie a Ligii Naţionale, câştigând cu...

Gura lumii

Forfotă mare într-o comună de la jumătatea judeţului, după ce un tablagiu a fost demascat de către un interlop şi...

Închide