Actualitate

Începe „Summer Fest Orăştie 2017“

Magdalena Şerban

SC Moon World SRL, în parteneriat cu Primăria municipiului Orăştie, organizează zilnic, între orele 17 şi 22, începând de astăzi şi până duminică, spectacole muzicale pe scena din Piaţa Cetăţii, în cadrul manifestării „Summer Fest Orăştie 2017“.

Distracţii de vară
„În aceste trei zile vom avea ocazia să ne bucurăm de muzică şi bună dispoziţie. Astăzi şi mâine sunt programate recitaluri pop, rock, folk şi dance cu: The Noise, RIFF, Claudiu Voic, CosSim & Greul, Tzache & Nocturn, Radica Stamenovski, Mihai Iovan, Mike Zetter, Paradox, Larisa Tomescu şi alţi tineri artişti orăştieni. Duminică (9 iulie), va avea loc un spectacol folcloric suţinut de Eugen Pistol, Iulia Maier, Violeta Elena Man, Mădălina Mureşan, Ansamblul Folcloric „Făeragul“, Diana Beldean, Georgiana Pătrînjel şi invitaţii lor. De asemenea, în timpul festivalului se vor organiza concursuri, tombolă, jocuri, va fi pus la dispoziţia publicului un parc de distracţii pentru copii şi vor exista multe alte surprize. Vă aşteptăm cu drag să petrecem împreună sfârşitul de săptămână”, a fost invitaţia lansată de primarul municipiului Orăştie, Ovidiu Bălan.
Mai trebuie spus că festivalul se află la prima ediţie şi se doreşte a fi o suplimentare a posibilităţilor de petrecere a timpului liber pe care localnicii (şi nu numai) le au la ora actuală. De altfel, seria evenimentelor va continua în 29 iulie cu Ziua Imnului Naţional şi în toamnă, cu Ziua Recoltei şi alte acţiuni.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura