Începe campania „O jucărie pentru fiecare”

26 februarie 2017 | Adauga un comentariu

Magdalena Şerban

Hunedorenii care vor să le dăruiască un strop de bucurie copilaşilor aflaţi în centrele de plasament din judeţ sunt invitaţi să le doneze jucării, în cadrul unei acţiuni organizate de  Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.

„Anual, în perioada premergătoare Zilei Internaţionale a Copilului, 1 iunie, pornim o amplă campanie de sensibilizare şi atragere a membrilor comunităţii. În cele trei luni care ne despart de începutul lunii iunie, cei care doresc vor putea aduce jucării la Biblioteca Judeţeană. Este un gest aparent mărunt, dar cei care vor veni cu jucării vor fi, într-un fel, înlocuitorii părinţilor pe care aceşti copii nu-i au sau de care sunt despărţiţi. Îi anunţăm pe hunedorenii care vor să le dăruiască acestor copii jucării că sunt aşteptaţi la Secţia de Artă şi Carte Franceză a Bibliotecii Judeţene, cu sediul în municipiul Deva, str. 1 Decembrie 1918, nr. 26, unde se va afla un punct de colectare a jucăriilor, deschis în perioada 1 martie – 26 mai 2017, de luni până vineri între orele 10 şi 18, iar sâmbăta între orele 9 şi 14”, a precizat Sebastian Bara (foto), managerul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.

https://www.facebook.com/bibliotecadeva/?fref=ts

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Şoimul Băiţa, învinsă în primul amical din acest an

Ocupanta locului 4 în Liga a IV-a Hunedoara a fost învinsă în primul amical al acestui an, cedând cu 1-3...

CS Hunedoara şi-a luat revanşa în faţa Unirii Alba Iulia

Învinsă acum o săptămână de gruparea din Liga a III-a cu 5-0, echipa de pe Cerna şi-a luat revanşa pe...

Aplicaţia săptămânii: Dedeman

Liderul naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital 100% românesc, operează în prezent o reţea...

Închide