EvenimentFlash

Incendiu violent în centrul Devei

incendiu (4)Natalia Bumbac

Un incendiu violent s-a produs la sfârşitul săptămânii, într-un apartament din centrul Devei. Locuinţa cu trei camere este situată la etajul şase în Blocul nr. 15, de pe Bulevardul Decebal.
În momentul producerii incendiului, în apartament se aflau două persoane, proprietarul, în vârstă de aproximativ 60 de ani şi fiica acestuia. Din nefericire, fiica proprietarului a suferit arsuri pe braţe, picioare, şi pe faţă. Drept urmare, a fost transportată de către un echipaj SMURD la Unitatea de Primiri Urgenţe Deva, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
Flăcări violente ieşeau pe ferestrele apartamentului
În urma apelului la 112, la faţa locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri. „Deoarece blocul este situat în imediata apropiere a Inspectoratului Situaţiilor de Urgenţă Hunedoara, am reuşit să intervenim foarte repede. La sosire, colegii mei au constatat că flăcările au cuprins întreg apartamentul şi, din nefericire, au inundat cu fum şi apartamentul situat cu un nivel mai sus. A fost afectată şi tâmplăria de la ferestrele apartamentelor situate deasupra locuinţei în care s-a produs incendiul. A fost o intervenţie destul de complexă, deoarece a fost nevoie de zeci de metri de furtun pentru a ajunge până la locul unde se manifestau flăcările”, a declarat căpitan Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara. Potrivit declaraţiilor reprezentantului ISU Hunedoara, incendiul a pornit de la reaţeaua electrică, mai exact de la o priză defectă.
Fiica proprietarului a suferit arsuri pe 10 la sută din corp
Imediat după ce flăcările au cuprins locuinţa respectivă, la faţa locului s-au adunat peste 200 de persoane, printre care şi primarul Devei, care a venit să verifice dacă au fost întrerupte sursele de gaz şi electricitate. Un trecător aflat la locul incendiului, ne-a mărturisit că era chiar în preajma apartamentului atunci când geamurile au explodat, iar din casă au ieşit flăcări. Vecinii şi ceilalţi locatari ai blocului au mărturisit că s-au speriat foarte tare. Aceştia au fost evacuaţi din locuinţe, atunci când la faţa locului au sosit echipajele de pompieri.
Fiica proprietarilor a suferit arsuri, deoarece văpaia a năvălit peste ea în momentul în care a încercat să intre în camera din care a pornit nenorocirea. Incendiul a distrus tot mobilierul, aparatele electrocasnice şi materialele textile din cameră. “La momentul internării, tânăra avea arsuri pe 10 la sută din suprafaţa corpului. În prezent, ea este internată la Secţia de chirurgie plastică şi este stabilă din punct de vedere al funcţiilor vitale. Luni sau marţi va fi externată”, a declarat Călin Laza, directorul Spitalului Judeţean din Deva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura