ActualitateFlash

Incendiu devastator pe o platformă industrială din Orăştie

02 incendiu-orastieLoredana Goangă

Luni, 14 aprilie, în jurul orei 19.00, pompierii hunedoreni au fost anunţaţi că la periferia municipiului Orăştie, mai exact pe strada Luncii, un depozit aflat într-o curte, în aer liber, a fost cuprins în totalitate de flăcări. Ulterior, acestea s-au extins şi la acoperişurile altor trei hale.
„Imediat după sesizare, trei echipaje de pompieri cu tot atâtea autospeciale s-au deplasat la locul intervenţiei, pompierii constatând că incendiul se manifesta cu intensitate la un depozit de reciclare a maselor plastice şi deşeurilor din hârtie aflat în aer liber. Flăcările s-au extins şi la alte trei hale industriale aflate în imediata apropiere, în total arzând circa 3.000 de metri pătraţi”, a declarat căpitanul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Au acţionat 10 echipaje de pompieri
Din cauza flăcărilor mult prea mari şi a violenţei incendiului, alte şapte echipaje de pompieri au sărit în ajutor, în total, luptându-se cu focul 10 echipaje cu peste 50 de pompieri de la Detaşamentele Orăştie, Deva, Hunedoara, precum şi de la gărzile de intervenţie Geoagiu şi Orăştioara.
“Pompierii au reuşit localizarea şi izolarea zonei de ardere în aproximativ o oră, în următoarele ore acţionând pentru stingerea incendiului şi anihilarea surselor de reiniţiere a arderii”, a adăugat căpitanul Anemona Doda.
Din fericire, nici o persoană nu a suferit arsuri sau intoxicaţii cu fum.
Incendiul a fost sesizat şi anunţat cu întârziere, motiv pentru care, la sosirea echipajelor de pompieri, acesta era deja generalizat la întreaga hală de reciclare a maselor plastice. Dezvoltarea necontrolată a focului a fost favorizată şi de cantitatea mare de materiale uşor inflamabile depozitate în incinta obiectivului industrial.
Nu se cunoaşte cauza
Cauza probabilă de producere a incendiului este încă în curs de stabilire. În flăcări, au fost distruse trei mori de măcinat deşeurile reciclabile, un motostivuitor, două circulare, mobilă şi materiale de construcţii, în timp ce pereţii şi acoperişurile a trei hale au fost deteriorate. Pe timpul nopţii, două echipaje cu autospeciale au asigurat permanenţa la locul intervenţiei, pentru a preveni reizbucnirea incendiului, iar îndepărtarea efectelor produse de acesta s-au încheiat în cursul zilei de ieri.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura