FlashPolitica si administratie

Încă un eșec marca Moloț. Curtea Supremă i-a respins şi contestaţia în anulare

05-molot    Fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Mircea Moloţ (foto) a pierdut și ultima încercare de a-și schimba soarta politică. Astăzi, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ)  i-a respins contestația în anulare față de hotărârea dată de aceeași instanță în dosarul în care Moloț a atacat verdictul de incompatibilitate dat de Agenția Națională de Integritate (ANI).

Din datele de pe portalul instanței, motivul pentru care contestația în anulare depusă de fostul șef al județului a fost respinsă, este că nu și-a achitat taxa de timbru, astfel încât, cererea să poată fi judecată. ”Anulează cererea de contestație în anulare formulată de Mircea Ioan Moloț împotriva deciziei din ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrată. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 iunie 2015”, se arată în minuta ÎCCJ.

Reamintim că odată cu decizia ÎCCJ prin care a fost menținut verdictul de incompatibilitate dat de ANI în cazul lui Moloț, acesta și-a pierdut înainte de termen mandatul de președinte al CJ Hunedoara. Mai mult, Moloț nu mai are voie să candideze pentru o funcție publică timp de trei ani. În urmă cu două săptămâni, fostul șef al administrației județene a cerut revizuirea aceluiași dosar, dar nici atunci nu a avut câștig de cauză, cererea fiindu-i respinsă. (Natalia Bumbac)

One thought on “Încă un eșec marca Moloț. Curtea Supremă i-a respins şi contestaţia în anulare

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura